Atleta Rebeca Ciocan, legitimată la CSM Galaţi, a început sezonul competiţional în forţă. Rezultatele foarte bune obţinute de gălăţeancă, la primele concursuri în aer liber, nu puteau trece neobservate şi Rebeca va concura pentru România în proba de 200 metri plat la Balcaniada care se va desfăşura pe 18 şi 19 iunie la Craiova.
„Conform criteriilor de calificare stabilite de către Federaţia Română de Atletism, şi anume, atleţii cu primele două performanţe după cele două concursuri desfăşurate anterior datei de 6 iunie, Etapa 1 de seniori şi Campionatele Internaţionale ale României, Rebeca a fost selecţionată pentru a participa la Campionatele Balcanice de Atletism ce se vor desfăşura la Craiova unde va concura în proba de 200 m plat şi sperăm să obţină o clasare cât mai bună. Este încă junioară 1 în primul an şi îşi doreşte să-şi îmbunătăţească recordul personal stabilit săptămâna trecută”, a declarat antrenorul Rebecăi, Nicolae Ciocan.
Gălăţeanca Rebeca Ciocan va alerga pentru România la Balcaniada de senioare Recomandat
Marți, 14 Iunie 2022 12:02
Publicat în
Sport
Articole recente - Catalin RĂDULESCU
Mai multe din această categorie:
« Tricolorii lui Sergiu Stancu atacă promovarea în Golden League
Junioarele 2 de la ACS Lucian Bute şi CSM Galaţi au încheiat sezonul în Top 8 naţional. CSS Galaţi a jucat finala la Speranţe »