22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dunărenii par să iasă la mal
Dunărenii par să iasă la mal
Stadionul Nicolae Rainea a găzduit sâmbătă partida FCM Dunărea - Rapid CFR Suceava, contând pentru cea de-a V-a etapă din Liga a II-a. Un meci jucat cam cu cuţitul la os de gălăţeni, care s-au trezit în ceasul al XII-lea şi au bifat primele trei puncte din acest sezon. Cel mai probabil schimbarea băncii tehnice cu V. Stan - D. Florea a adus şocul necesar. Dunărenii au dominat teritorial prima repriză când au construit bine şi au plimbat bine mingea, având şi două oportunităţi de a marca: Enache (min. 17), după ce a furat mingea de la un sucevean, a şutat alături deşi poarta era goală respectiv Florea (min. 19), care a urcat în atac dar lovitura sa de cap s-a dus peste. La şapte minute de la reluare, la o fază purtată pe traseul Chiriac - Enache, ultimul a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă iar Cucu a executat penaltiul şi a marcat. Apoi în min. 59, Dunărea a trecut pe lângă 2-0, Chiriac, rămas singur cu golkeperul sucevean, l-a lobat pe acesta dar mingea s-a scurs pe lângă. Finalul a fost plin de emoţii, cu CFR-iştii forţând egalarea în ultimele 15-20 minute dar Măstăcan (min. 87), după un corner, a scos o minge de sub bară. Rezultat final: FCM Dunărea - Rapid CFR Suceava 1-0 (0-0). Antrenorii Vali Stan şi Daniel Florea au folosit formula: Măstăcan - Radu, Hristian, Florea, Cristea - Cristescu (min. 46 D. Popescu), Cucu, Chiriac, Dragomir - Enache (min.85 Chelaru), Negoescu (min. 64 Chebac II). Celelalte rezultate ale rundei: Chindia Târgovişte - CS Otopeni 0-3, Unirea Slobozia - Sportul Studenţesc 2-1, Dinamo II - FC Botoşani1-2. Partida CF Brăila - Săgeata Năvodari s-a disputat după închiderea ediţiei. Echipa gălăţeană a urcat pe locul X în clasamentul seriei Est cu trei puncte şi va sta în runda viitoare.

Articole înrudite