Sala Polivalentă Danubius din oraşul vecin a găzduit sâmbătă la prânz un nou episod al duelului handbalistic Brăila - Galaţi. Brăilencele, chiar dacă nu au mai repetat evoluţia din partida cu Corona Braşov, şi-au valorificat avantajul terenului şi au câştigat aşa cum se preconiza. Danubienele, din rândul cărora s-au remarcat Bobeică, Glibko, Cioaric şi Ancerencu, s-au ţinut aproape de adversare o bună bucată de timp dar din nou greşelile elementare din momentele cheie ne-au costat scump. Danubius rămâne fără niciun punct în acest sezon şi va avea mult de furcă pentru evitarea retrogradării. Liga Naţională se va întrerupe până pe 14 octombrie. „Un meci frumos, mai bun decât precedentele din acest sezon. Nu toate jucătoarele mele au avut randamentul la care mă aşteptam şi consider dacă greşeam mai puţin şi scorul ar fi fost mai strâns. Deşi ne-am dorit şi am luptat să obţinem un rezultat cât mai bun, nu cred că puteam câştiga la Brăila. Această întrerupere de campionat este binevenită pentru noi, vom arăta altfel la reluarea campionatului”, ne-a declarat antrenoarea Alexandrina Soare.
HC Dunărea Brăila - HC Danubius Galaţi 23-18 (12-8)
Sala Danubius, Spectatori: 1200
Formaţii:
Dunărea: Gabriela Dobre (2 intervenţii), Mirela Nichita (5), Elena Voicu (3) - Alina Horjea (11 goluri), Gabi Perianu (2), Adina Brot (2), Ada Moldovan (4), Irina Shutska, Nicoleta Eşanu, Raluca Irimia (2), Andreea Adespii (1), Andreea Bărbos, Agatunovic (1), Kuridza. Antrenori: Ioan Băban şi Cristi Preda.
Danubius: Cristina Bobeică (11 intervenţii), Daniela Ancerencu (5) - Irina Glibko (8 goluri), Daciana Curtean (1), Iulia Zaremba, Cătălina Cioaric (3), Mirabela Cricleviţ (2), Mihaela Pătuleanu (3), Irina Lazarin, Yaroslava Burlachenko (1), Maricica Trandafir, Delia Mărginean. Antrenor Alexandrina Soare.
Aruncări de la 7 metri: Dunărea - 4, Danubius - 4, toate transformate
Eliminări: Dunărea - 6 minute, Danubius - 8 minute
Arbitri: Mârza - Nedelea, ambii din Cluj
Evoluţia scorului: 2-1 (min.5), 7-3 (min.13), 7-5 (min.16), 12-7 (min.29), 12-9 (min. 34), 15-11 (min. 38), 20-13 (min. 47), 21-17 (min.53), 23-17 (min. 59)