22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Caravana Diviziei A1 la volei masculin a programat miercuri seara partidele primei etape. După victoria cu CSM Bucureşti din prima fază a Cupei României, nou promovata Arcada Galaţi a jucat pe teren propriu cu Universitatea Cluj. Sala sporturilor Dunărea se pare că le poartă noroc voleibaliştilor gălăţeni, care după ce ne-au dat ceva în emoţii în setul doi, au reuşit să obţină primele trei puncte din campionat. Primul set, în care l-am remarcat pe tânărul Cerşemba, a fost la discreţia gazdelor. Lucrurile au stat cu totul altfel în următorul. Clujenii, care s-au întărit faţă de sezonul trecut, s-au aflat la conducere în prima parte, apoi gălăţenii au revenit în forţă şi au trecut în avantaj graţie reuşitelor lui Palfi dar într-un final dramatic ardelenii au restabilit egalitatea. A fost ultima zvâcnire a oaspeţilor, Arcada a apăsat pedala de acceleraţie şi s-a impus meritat. Rezultat final: CS Arcada Galaţi - U Cluj 3-1 (16, -26, 21, 18). Formula folosită de echipa gălăţeană: Râpeanu, Cerşemba, Crăciun (Palfi, Dragomir), Romanescu, Cristudor (Apostu), Harabagiu, Ghimeş -libero. Celelalte rezultate din prima etapă: Unirea Dej - LPS P.Neamţ 3-0, Phoenix Şimleu Silvaniei - Dinamo 1-3, Ştiinţa Explorări Baia Mare - CSM Agronomia 3-0, CSVM Zalău - SCM U Craiova 3-1. Etapa viitoare, gălăţenii vor juca pe terenul campionilor de la CVM Tomis Constanţa (19 octombrie, ora 18.00).

Declaraţii:
Marian Apostu - antrenor-jucător Arcada: „A fost greu în setul doi, după cum mă şi aşteptam. Clujul reprezintă o echipă care se bate pentru orice minge. Noi mai avem mult de muncă, în special la omogenizarea echipei. Sunt cinci jucători noi în teren faţă de anul trecut. Pentru Arcada va fi un campionat greu, dar trebuie să creştem de la meci la meci. Obiectivul constă în rămânerea în prima ligă, dar, bineînţeles, şi cu ceva victorii”.
Romeo Lotei - antrenor-jucător U Cluj: „Ştiam că nu ne va aştepta un meci uşor, doream totuşi să debutăm cu bine. Nu am practicat cel mai bun joc al nostru, am făcut multe greşeli, în afară de setul doi. Vedem ce avem de remediat şi sperăm să ne punem la punct. Obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare, nu avem lot pentru un alt obiectiv”.


Articole înrudite