23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CSM Arcada Galaţi aşteaptă să-şi afle traseul din preliminariile CEV Champions League
CSM Arcada Galaţi aşteaptă să-şi afle traseul din preliminariile CEV Champions League

Campioana României la volei masculin din ultimele cinci sezoane, CSM Arcada Galaţi îşi va afla pe 19 iulie, la ora 13.00, adversarii din cursa spre grupele CEV Champions League. Sistemul de calificare a fost modificat pentru sezonul 2023-2024, iar 14 echipe, printre care şi echipa gălăţeană, vor fi repartizate în 4 grupe preliminare: 2 de câte 4 formaţii, 2 de câte 3. Vor merge mai departe primele două grupări din fiecare serie (se va juca în sistemul fiecare cu fiecare pe terenul uneia dintre ele). La organizarea turneelor prioritate vor avea echipele clasate superior în ierarhia coeficienţilor. Formaţiile calificate din prima rundă, 8 la număr, vor fi repartizate în 2 grupe de câte 4. Câştigătoarea fiecărei serii va obţine calificarea în grupele principale CEV Champions League. Cele două runde de calificare vor avea loc în perioada 21 octombrie - 12 noiembrie 2023. Clasamentul coeficienţilor pentru această etapă preliminară: 1. Partizan BELGRAD (Serbia), 2. Mladost ZAGREB (Croaţia), 3. Neftohimik BURGAS (Bulgaria), 4. Ford Store Levoranta SASTAMALA (Finlanda), 5. CSM Arcada GALAŢI (România), 6. Hypo Tirol INNSBRUCK (Austria), 7. Olympiacos PIREU (Grecia), 8. Budva BUDVA (Muntenegru), 9. Draisma Dynamo APELDOORN (Ţările de Jos), 10. OK Radnik BIJELJINA (Bosnia şi Herţegovina), 11. Fino KAPOSVÁR (Ungaria), 12. Guaguas LAS PALMAS (Spania), 13. OK STRUMICA (Macedonia de Nord), 14. SC "Prometey" DNIPRO (Ucraina).


Articole înrudite