23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cinci medalii la Cupa Moldovei pentru Sakura Kiai
Cinci medalii la Cupa Moldovei pentru Sakura Kiai

Complexul Sportiv Siderurgistul din Galaţi a găzduit zilele trecute a 3-a ediţie a concursului naţional denumit Cupa Moldovei, organizat de ACS Nippon Kyokushin Academy, preşedinte Gabriel Moroianu. Competiţia s-a desfăşurat pe două probe de concurs, kata şi kumite, unde s-au înscris 294 de sportivi de la 24 de cluburi din ţară.
Printre aceştia s-au aflat şi cinci sportivi de la C.S. Sakura Kiai Galaţi, secţia de kyokushin, care au participat doar la proba de kumite, toţi cinci urcând pe podiumul de premiere, obţinând la final un loc 1, trei locuri 2 şi un loc 3.
Rezultatele individuale: locul 1 şi medalie de aur - Cioran Alexandru Andrei (Vânători), kumite băieţi 12-13 ani -55 kg; locul 2 şi medalii de argint - Mocanu Dragoş Gheorghe (Galaţi), kumite băieţi sub 10 ani -35 kg, Matei Vlăduţ (Şiviţa), kumite juniori băieţi 16-17 ani -70 kg, Corodi Alexandra Veronica (Şendreni), kumite seniori feminin -65 kg; locul 3 şi medalie de bronz - Ardeleanu Tiberiu George (Şiviţa), kumite cadeţi băieţi 14-15 ani +65 kg.
Instructorul secţiei de Kyokushin, Sempai Mihai Viorel, s-a declarat mulţumit de prestaţia elevilor săi, satisfăcut că au respectat indicaţiile date: „Felicitari maxime tuturor sportiviilor, indiferent de rezultatul obţinut, şi mulţumiri „sponsorilor oficiali”, adică PĂRINŢII, care îi susţin necondiţionat!!! OSU!”.


Articole înrudite