22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Baschetbaliştii gălăţeni de la Phoenix LPS nu pot fi opriţi deocamdată
Baschetbaliştii gălăţeni de la Phoenix LPS nu pot fi opriţi deocamdată
Campionatul Naţional de baschet la categoria Under 14 a programat duminică ultima etapă din returul grupei valorice A. La masculin, derbiul seriei a VI-a a opus formaţiile CSU Ploieşti şi Phoenix Galaţi. Chiar dacă au evoluat în deplasare, baschetbaliştii gălăţeni au reuşit să facă din nou un joc bun şi să câştige la pas. Rezultat final: CSU Ploieşti - Phoenix Galaţi 46-63. Antrenorul Gelu Cazanoschi i-a remarcat pe: Vladimir Cojocaru, David Dumitru, Adrian Þocu şi Vlad Gheţău, căpitanul echipei. Echipa gălăţeană s-a clasat pe primul loc, fiind neînvinsă în acest sezon. În perioada 29-31 martie la Ploieşti va avea loc turneul de sală dar indiferent de rezultate, Phoenix este calificată pentru turneul semifinal. În weekendul viitor, mai precis între 22-24 martie la Iaşi se va desfăşura turneul de sală la categoria Under 18 cu participarea formaţiilor: Phoenix, CSU Cuadripol Braşov, CSS Unirea Iaşi şi ACS Magic Champions. De asemenea, Galaţiul va găzdui turneul de grupă la Under 17, în perioada 29-31 martie, la care echipa noastră se va lupta cu trei echipe din Capitală: ACS Dan Dacian, CSS 1 Pajura şi BC Laguna. Trebuie menţionat că şi la cele două categorii de vârstă amintite, echipele clubului gălăţean şi-au asigurat calificarea în penultima fază.
Fetele de la Under 14 au prins ultimul bilet
La Galaţi s-a disputat un singur joc la sfârşitul săptămânii şi anume partida LPS Galaţi -CSS Constanţa, la categoria Under 14 feminin. Miza a fost mare, învingătoarea urmând să facă pasul decisiv spre semifinale. Aşa cum se anticipa, echipa pregătită de Andrada Miron şi-a demonstrat valoarea superioară, obţinând o victorie fără dubii, la 26 de puncte diferenţă. Rezultat final: LPS Galaţi - CSS Constanţa 62-36. Din tabăra învingătoarelor s-au remarcat: Bianca Moldovanu, Claudia Cristea, Ramona Anton, Corina Purcel, Iulia Olteanu, Alina Stan, Iulia Răileanu. În cealaltă partidă a seriei, BC Star Bucureşti - CSS Sf. Gheorghe 53-59. Clasament: 1. BC Star 11 puncte, 2. CSS Sf. Gheorghe 10 p, 3. LPS Galaţi 9 p, 4. CSS Constanţa 6 p. Turneul de la sală este programat în perioada 29-31 martie, la Bucureşti. Emoţiile mari vor începe în weekendul următor (22-24 martie) când se va disputa la Dej turneul semifinal la Under 15 cu participarea a şase formaţii: LPS Galaţi, CSU Cuadripol Braşov, CN Arany Janos Salonta, U For You Cluj, MC Sport Cluj şi LAPI Dej. Primele patru clasate obţin biletele pentru turneul final.


Articole înrudite