22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Baschetbaliştii de la CSM Galaţi şi-au aflat adversarele din Ligă
Baschetbaliştii de la CSM Galaţi şi-au aflat adversarele din Ligă

Consiliul Director al Federaţiei Române de Baschet a stabilit săptămâna trecută regulamentele de desfăşurare ale Ligii Naţionale de Baschet Masculin şi ale Cupei României, în stagiunea 2023/2024. Cele 18 echipe angrenate în campionat vor fi împărţite în două grupe, iar după ce se vor întâlni, tur-retur, cele mai bune cinci formaţii din fiecare grupă vor merge în Top 10, iar celelalte se vor duela pentru o clasare cât mai bună în vederea playout-ului. În Top 10 vor exista meciuri între echipe din grupe diferite, tot tur-retur, iar primele opt merg în play-off. CSM Galaţi a fost repartizată în grupa A alături de: U BT Cluj Napoca, Rapid Bucureşti, CSO Voluntari, SCM Timişoara, Dinamo Bucureşti, CSM Tg.Jiu, Laguna Bucureşti şi nou promovata, Corona Braşov. Grupa B va avea componenţa: CSM CSU Oradea, BC CSU Sibiu, SCM U Craiova, FC Argeş Piteşti, CSM Constanţa, CSM Tg.Mureş, CSM Petrolul Ploieşti, CSM Focşani, CS Vâlcea 1924. Ca o primă noutate ar fi faptul că vor retrograda ultimele patru clasate în play-out. După discuţii aprinse, zvonurile au fost confirmate şi cea mai importantă modificare faţă de sezonul precedent este obligativitatea prezenţei a doi jucători români în permanenţă pe teren. Sezonul va fi deschis, în perioada 15-17 septembrie, de meciurile din Cupa României. Cele 18 echipe vor fi împărţite în 6 grupe de câte 3, iar câştigătoarele de grupă şi cele mai bune două locuri 2 vor merge în Final 8.

Tag-uri:
  • Galerie Foto:

Articole înrudite