La sfârşitul săptămânii trecute, HC Danubius a susţinut două amicale în deplasare la HCM Roman, o formaţie care s-a întărit în această vară şi cu obiective mari pentru viitorul sezon din Liga Naţională. Gălăţencele au pierdut ambele partide, dar scopul urmărit a fost altul. „Mai este puţin timp până la baraj şi de aceea am fost nevoită să comprim pregătirea. După o săptămână în care am lucrat pregătire fizică la plajă, de lunea trecută am intrat în sală şi după 4-5 antrenamente am disputat cele două amicale. În primul joc ne-am ţinut aproape până în ultimele minute, iar apoi Romanul, care se bate pentru o cupă europeană sezonul viitor, s-a desprins. În cel de-al doilea joc, am vrut altceva şi în prima repriză am folosit formula cu care vom ataca barajul şi ne-am descurcat bine, am câştigat cu 15-14. În repriza a doua, am folosit cele 5 junioare de 16-17 ani pentru care vreau să le mulţumesc celor de la CSS pentru că mi le-au trimis să ne ajute la antrenamente. Stăm în 7-8 jucătoare, a trebuit să improvizez cu Trandafir extremă stângă şi Burlachenko inter, nu avem voie să facem transferuri deocamdată, este foarte greu dar va trebui să ne descurcăm”, ne-a declarat antrenoarea Alexandrina Soare. Barajul pentru promovarea în Liga Naţională, chiar dacă nu este niciun loc liber, cel puţin deocamdată, a fost programat în perioada 14 -16 august, la Bucureşti în sala Lucian Grigorescu, cu participarea formaţiilor: HC Danubius, Mureşul Tg. Mureş şi CSM Slobozia.