02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Etapa a VII-a din Liga I la futsal a fost deschisă sâmbătă la sala Siderurgistul cu partida United Galaţi - Dava  Deva. Calculele hârtiei au fost respectate şi deşi cu burta goală şi probleme financiare serioase, aşteptându-se de urgenţă un ajutor de la Consiliul Local, gălăţenii au strâns din dinţi, s-au mobilizat şi au câştigat de o manieră entuziasmantă. Apărarea a funcţionat perfect, reuşind să nu primească gol iar în atac s-au fructificat cinci din numeroasele ocazii create. De remarcat că patru goluri au fost marcate cu ajutorul barelor de la poarta dinspre sala de volei. Cu acest prilej, în ultimele şase minute şi-a făcut debut la echipa noastră Salichi, un portar tânăr dar foarte talentat, care a avut o intervenţie salvatoare. De asemenea, după şase luni de absenţă cauzate de o operaţie grea, a revenit pe teren în aplauzele asistenţei internaţionalul Cojoc.
„Suntem la al treilea joc consecutiv fără înfrângere şi cel mai mult mă bucură faptul că în acest joc nu am primit gol, băieţii s-au apărat foarte bine, am marcat cinci goluri şi au mai fost ocazii pentru alte cinci. Una peste alta, suntem mulţumiţi şi ne pregătim pentru cele două jocuri importante care urmează: la Spicom Sf. Gheorghe, o contracandidată la podium, şi cu campioana City'us, la Galaţi. Cu fiecare joc am încercat să avem un randament cât mai bun şi să crească calitatea jocului. Totdeauna este nevoie de câte un duş rece pentru a te trezi, sper că ne-am revenit şi nu vom repeta greşelile pe care le-am făcut în jocul anterior. Victoria cu Deva e în totalitate a lor, ţinând cont că nu şi-au primit de trei luni drepturile salariale şi totuşi au depus un efort extraordinar pentru a câştiga meciul şi a oferi spectacol. Eu îi felicit şi sper ca până la viitorul meci să avem şi noi veşti bune care să-i mobilizeze şi mai mult”, ne-a declarat la finalul jocului de sâmbătă antrenorul de la United, David Asandei.
Rezultat final: United - Dava 5-0 (4-0). Au marcat: Buleandră, Moldoveanu (2), Apostol şi Ivan. Antrenorul David Asandei a folosit lotul: Toniţă, Salichi - Ivan, Bâgu, Apostol, Moldoveanu, Tudose, Popliacă, Curteanu, Dodan, Buleandră, Ilie, Cojoc. A absentat Tănăsilă, accidentat. Echipa gălăţeană a acumulat nouă puncte şi a urcat pe locul IV iar etapa viitoare, pe 6 noiembrie va evolua la Sf. Gheorghe cu Spicom.


Articole înrudite