22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O veste extraordinară pentru sportul gălăţean. Trei oameni cu suflet mare şi iniţiativă - Florin Păcuraru, Marian Apostu şi Nicu Harabagiu -, jucători importanţi în istoria voleiului gălăţean, au avut un vis pe care au început să şi-l împlinească din această vară. Cu sprijinul altor oameni îndrăgostiţi de volei, aceştia au sfidat criza şi au pus bazele CS Arcada, o echipă care va evolua în sezonul viitor în Divizia A2. „Alături de foştii mei colegi Florin şi Nicu, am pus bazele acestui club, vom fi sprijiniţi şi de alte persoane care cunosc acest fenomen şi treptat vrem să clădim ceva aşa cum a fost în trecut fenomenul CSU Metal, pe lângă performanţă ne vom axa şi pe crearea unei pepiniere proprii de copii şi juniori. Suntem realişti, ştim că drumul e lung dar ne place munca şi vrem să reuşim”, ne-a declarat antrenorul Marian Apostu. Antrenamentele s-au reluat pe 1 august şi se desfăşoară la sala Florin Balaiş, fosta Puşkin, tot aici urmând să aibă loc şi jocurile oficiale. Chiar dacă lotul nu a fost încă definitivat, obiectivul este clar: promovarea în Divizia A1. „Vom definitiva lotul în câteva zile, dar un lucru este clar: vom ataca promovarea din primul an”, a precizat tehnicianul de la Arcada. La pregătiri participă câţiva jucători interesanţi precum Râpeanu (Timişoara), Popescu (Bacău), Harabagiu din postura de antrenor-jucător şi juniorii Dragomir şi Voinea, de la Ploieşti, care cel mai probabil vor semna angajamentele cu gruparea gălăţeană în cel mai scurt timp. Divizia A2 Seria Est are următoarea componenţă: Tricolorul LMV Ploieşti, CSU Ştiinţa Bucureşti, Dacia Buzău, Niro Guard Bucureşti, Ştiinţa Bacău, CSM Suceava, CSU Galaţi şi Arcada. Campionatul va debuta pe 6 octombrie.


Articole înrudite