La Piteşti s-a desfăşurat în weekend cea de-a 74-a ediţie a Jocurilor Balcanice. Au participat 385 atleţi din 16 ţări: Albania, Armenia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Georgia, Grecia, Israel, Muntenegru, Moldova, Macedonia, România, Serbia, Slovenia şi Turcia. Ca invitat de onoare a fost Sebastian Coe - vicepreşedinte IAAF. O evoluţie bună a avut atletul Cristian Vorovenci, cu dublă legitimare, CSU Galaţi - CSŞM Bacău, care a cucerit medalia de bronz în proba de 800 metri cu rezultatul 1;51,01. „Campionatul Balcanic de Seniori a reprezentat pentru mine ultimul concurs internaţional din sezonul de aer liber. Urmează o altă etapă de pregatire, în care vizez Campionatul Naţional şi cel European de Cros din Franţa. În această competiţie motivaţia a fost una mare, având în vedere că s-a desfăşurat în România, iar spectatorii au fost numeroşi. Cursa a fost una tactică, cu un finish spectaculos. Am pierdut medalia de argint «la fotografie» pe ultimii metri, pentru două miimi. Pot spune că acest an a fost unul bun pentru mine, având în vedere cele două titluri de campion naţional în proba de 800 m şi cele două medalii internaţionale câştigate la Campionatul European Intercluburi Slovacia şi Campionatul Balcanic Seniori Piteşti. Ţin să le mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat în obţinerea acestor performanţe, în special antrenoarei mele, Carmina Gorgan, dar şi conducerilor de la CSU Galaţi şi CSŞM Bacău”, ne-a declarat Cristi Vorovenci, campion naţional la 800 m şi vicecampion la 1500.