22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Anca Tăbăcaru şi Georgiana Mihai se pregătesc asiduu să reprezinte Galaţiul la Jocurile Olimpice din 2024
Anca Tăbăcaru şi Georgiana Mihai se pregătesc asiduu să reprezinte Galaţiul la Jocurile Olimpice din 2024

Antrenorul secţiei de taekwondo de la CSM Dunărea Galaţi, Nicolae Milea, după foarte muncă şi sacrificii are motive de satisfacţie. Două dintre sportivele formate de el, Anca Adriana Tăbăcaru şi Georgiana Mihai au fost selectate de către Federaţia Română de Taekwondo WTF în programul de pregătire centralizată în vederea participării la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris. Cei mai buni juniori de 16 ani din ţară se vor antrena la Bucureşti în regim de semicantonament, scopul final fiind calificarea în număr cât mai mare la Olimpiada de peste şase ani. Anca Adriana Tăbăcaru, născută pe 11 septembrie 2002 în comuna gălăţeană Schela, practică Taekwondo WT de la vârsta de 5 ani, este multiplă campioană şi medaliată la competiţiile la care a participat. Colega sa, Georgiana Mihai, s-a născut pe 23 august 2002 în comuna gălăţeană Plevna şi este componentă a secţiei CSM Dunărea Galaţi din comuna Rediu. Cele două sportive gălăţene au fost transferate pentru perioada următoare la Liceul cu Program Sportiv Mircea Eliade din Bucureşti. „Un proiect ambiţios al Federaţiei, după modelul colegilor de la haltere care sunt convins că îşi va atinge scopul final. Anca şi Georgiana vor reprezenta CSM Dunărea Galaţi la competiţii şi îmi doresc foarte mult să reuşească să obţină calificarea pentru Olimpiada de la Paris”, ne-a declarat antrenorul gălăţean Nicolae Milea.

28 taekwondo 2


Articole înrudite