23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Alexandrina Soare şi-a propus să bată Jolidonul, la revenirea acasă
Alexandrina Soare şi-a propus să bată Jolidonul, la revenirea acasă
Caravana handbalistică porneşte la drum sâmbătă, când sunt programate partidele primele etape din Liga Naţională feminină. Iubitorii sportului cu mingea mică la semicerc din urbea noastră se pot considera privilegiaţi deoarece vor avea posibilitatea să vină la sala Siderurgistul unde, începând cu ora 11.00, va avea loc derbiul rundei inaugurale, HC Oţelul Galaţi - U Jolidon Cluj. Un duel interesant între două formaţii care vor evolua în cupele europene şi care sunt creditate cu şanse la podium în acest sezon. Cu siguranţă, cea mai importantă achiziţie făcută în această vară de conducerea clubului este aducerea pe banca tehnică a „emblemei” Alexandrina Soare, revenită la echipa ei de suflet, cu gânduri europene. „Am putea spune că  este un ghinion faptul că jucăm cu Jolidon chiar din prima etapă, nu vă ascund că mi-aş fi dorit un adversar mai accesibil. După cum se ştie, Clujul se bate să se califice în grupele Champions League, fetele sunt conştiente că ne aşteaptă un meci, dar asta nu înseamnă că nu ne vom lupta şi ne dorim să câştigăm. Aşa cum am mai spus, va fi un campionat echilibrat, cu 6-7 echipe care se vor bate pentru calificarea în cupele europene. De aceea,mi-aş dori ca publicul gălăţean să umple tribunele, să fie mereu alături de noi, avem nevoie de sprijinul lor”, ne-a declarat antrenoarea Alexandrina Soare. Pentru acest joc, vor absenta Daciana Curtean şi Ramona Ciontu, accidentate. De asemenea, interul Renata Ghionea, revenită după doi ani în „familia” oţelară, a avut o infecţie în talpă şi nu s-a antrenat la capacitate maximă, dar până la ora jocului se speră că ea va fi aptă. Celelalte partide ale etapei: HCM Roman - Oltchim Rm. Vâlcea 27-28 (s-a disputat în devans), HC Dunărea Brăila - SCM Craiova, HCM Baia Mare - HC Zalău, CSM Ploieşti - Corona 2010 Braşov, U Neptun Constanţa - CSM Bucureşti, CSM Cetate Devatrans - CSM Bacău 2010.


Articole înrudite