La sediul Federaţiei Române de Fotbal a avut loc miercuri o şedinţă a reprezentanţilor fotbalului feminin în care printre altele a fost stabilit şi ţintarul Ligii 1 pentru sezonul 2018-2019. Nou promovata AFC Universitatea Galaţi, care a fost reprezentată la tragerea la sorţi de preşedintele Gabriel Călinescu, va juca primul meci din istoria clubului din eşalonul de elită pe 8 septembrie, la Galaţi cu CSS Târgovişte, ocupanta locului 6 din sezonul trecut. Prima deplasare va fi una lungă, la Becicherecu Mic, pentru confruntarea cu Fortuna. „Panterele” nu vor avea mult timp pentru acomodare şi-şi vor susţine examenul de maturitate pe 23 septembrie când vor primi vizita multiplei campioane naţionale Universitatea Olimpia Cluj. Liga 1 se va juca tur-retur în prima fază după care va continua cu play-off, echipele clasate pe primele trei locuri după sezonul regulat şi play-out, ocupantele locurilor 7-10, care se vor împerechea 7 cu 10 şi 8-9, învingătoarele rămânând în prima ligă în timp ce învinsele vor disputa baraj cu ocupantele loc 2 din Liga a 2-a. Fără griji vor fi echipele clasate pe locurile 4-6 care vor intra şi mai devreme în vacanţă. Programul complet al turului pentru reprezentanta Galaţiului: CSS Târgovişte - 8 septembrie, acasă; Fortuna Becicherecu Mic - 16 septembrie, deplasare; Universitatea Olimpia Cluj - 23 septembrie, acasă; CFR Timişoara - 7 octombrie, acasă; U Alexandria - 14 octombrie, deplasare; Independenţa Baia Mare - 21 octombrie, acasă; Heniu Prundu Bârgăului - 4 noiembrie, deplasare; Fair Play Bucureşti - 10 noiembrie, acasă; Vasas Femina Odorheiu Secuiesc - 23 noiembrie, deplasare.