18 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Volbura - planta minune care opreşte hemoragia
Volbura - planta minune care opreşte hemoragia
Volbura (Convolvulus arvensis) este o plantă perenă, erbacee, care face parte din familia Convolvulaceae. Sunt cunoscute două varietăţi: Convolvulus arvensis var. arvensis, cu frunzele late, şi Convolvulus arvensis var. linearifolius, cu frunzele înguste. Originară din Europa şi Asia, planta creşte în zonele de câmpie pe terenurile lucrate, grădini şi pe lângă drumuri.
Numită popular şi rochiţa-rândunicii este o plantă căţărătoare sau târâtoare, care poate ajunge până la 2 m. Frunzele sunt dispuse în spirală, de formă variată, lungi între 2 şi 5 cm, cu un peţiol între 1 şi 3 cm. Înfloreşte din iunie până în septembrie. Florile au formă de trompetă, cu diametrul între 1 şi 2,5 cm, albe sau roz pal, cu cinci dungi radiale mai închise la culoare, potrivit www.maltawildplants.com. Florile sunt plăcut mirositoare.
În fitoterapie este utilizată întreaga plantă, care trebuie recoltată înainte de înflorire sau la începutul perioadei de înflorire, în lunile, aprilie şi mai, împreună cu rădăcinile. Uscarea se face în spaţii aerisite. 
Planta conţine rezine de natură glicozidică, convolvulină, jalapină, tanin, vitamina C şi substanţe minerale, potrivit www.sfatulmedicului.ro.
Planta a fost utilizată pentru proprietăţile medicale încă din Antichitate, medicul grec Dioscorides sugerând că aceasta opreşte hemoragia internă şi ajută la vindecarea rănilor. În jurul anului 1700, volbura a fost descrisă ca o plantă purgativă şi eficientă în combaterea febrei. În unele culturi din America de Sud rădăcinile şi frunzele erau considerate laxative şi cu proprietăţi de stimulare a bilei. În medicina populară volbura era utilizată şi în tratamentele împotriva negilor, pentru vindecarea rănilor, a ulcerului gastric, a tusei şi a răcelii. În Turcia şi unele zone ale Asiei era folosita ca legumă şi condiment.
Planta are proprietăţi purgative, coleretice şi colagoge, mărind cantitatea de bilă şi contracţia colecistului, potrivit www.terapiinaturiste.ro.
În uz extern se foloseşte pentru tratarea furunculelor şi a abceselor, frunzele proaspete aplicându-se directe pe acestea. Intern se utilizează sub formă de tinctură, infuzie, ceai.
O cană de infuzie de volbură, consumată seara, înainte de culcare, are efect laxativ, dar poate ajuta şi la calmarea după o zi de stres, potrivit www.home-remedies-for-you.com. Decoctul are efect purgativ şi este recomandat în constipaţiile cronice, doza recomandata fiind de o cană pe zi. Tinctura este utilă în constipaţii, doza recomandata fiind de 3 linguriţe pe zi, potrivit www.infuziedesanatate.ro. Vinul de volbură este recomandat în constipaţie, câte 50 ml de 2 ori pe zi.
Volbura trebuie utilizată în cantităţi mici din cauza efectelor sale puternic laxative, dozele mari pot provoca dureri de stomac.

Articole înrudite