Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiţă a anunţat marţi, 18 mai 2021, că în zilele de 31 mai şi 1 iunie va fi organizat un maraton de vaccinare pentru copii.
„Intenţionăm să organizăm în perioada 31 mai-1 iunie, pentru că este Ziua internaţională a copilului, un maraton la nivel la nivel naţional pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 16-18 ani, însă dacă până la acel moment vom avea şi autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani avem în plan această activitate de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Acesta a spus că tinerii sub 18 ani se vor putea prezenta la vaccinare însoţiţi de aparţinători.
„Ne-am dori să funcţioneze neîntrerupt cel puţin 24 de ore, încât să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de tineri, de copii, de adolescenţi, să se poată prezenta în centrele de vaccinare evident însoţiţi de un aparţinător, de tutorele legal, părinţi, bunici”, a mai spus Gheorghiţă.
Acesta a spus că cei sub 18 ani se pot vaccina şi până atunci în centrele de vaccinare, „însă în zilele respective, 31 mai, 1 iunie, vom avea această prioritizare pentru această grupă de vârstă”.