Suplimentele cu ulei de peşte administrate femeilor gravide în ultimele trei luni de sarcină ar putea reduce riscul de astm sau de wheezing - numit şi respiraţie şuierătoare - în primii trei ani de viaţă ai copiilor lor. Aceasta este concluzia unui studiu realizat recent în Danemarca pe 695 de femei însărcinate, informează Reuters.
Copiii ai căror mame s-au aflat în grupul placebo primind 2,4 grame de ulei de măsline zilnic au avut un risc de 23,7 de apariţie a astmului şi respiraţiei şuierătoare. Copiii ai căror mame au luat capsule cu aceeaşi cantitate de ulei de peşte au avut un risc de a dezvolta aceste afecţiuni de 16,9%. Diferenţa de aproape 7% se traduce printr-o reducere a riscului cu 30,7% în primii trei ani de viaţă.
Cel mai mare beneficiu al administrării de suplimente cu ulei de peşte s-a observat în cazul copiilor ai căror mame au avut iniţial niveluri scăzute a două ingrediente-cheie din uleiul de peşte: acidul eicosapentaenoic (EPA) şi acidul docosahexaenoic (DPA), situaţie care poate provoca o vulnerabilizare a nou-născuţilor în faţa inflamaţiilor şi poate duce la un răspuns exagerat al sistemului imunitar — un factor important în declanşarea astmului şi a afecţiunilor asociate.
În cazul copiilor ai căror mame aveau niveluri scăzute ale EPA şi DHA şi au luat ulei de peşte rata de apariţie a astmului şi a respiraţiei şuierătoare a fost de 17,5%. În cazul copiilor ai căror mame cu niveluri scăzute de EPA şi DHA au luat ulei placebo riscul de a dezvolta aceste afecţiuni respiratorii a fost de 34,1%.
De asemenea, s-a constatat că suplimentele cu ulei de peşte au condus la scăderea riscului de apariţie a infecţiilor de tract respirator, de la 39,1%, în cazul copiilor ai căror mame au luat placebo, la 31,7% în cazul celor au beneficiat de ulei de peşte.
Femeile au început să ia ulei de peşte şi capsule placebo cu ulei de măsline în săptămâna 24 de sarcină şi au continuat până la o săptămână după naştere.
Pentru a se bucura de efectele subliniate de acest studiu, femeile pot mânca peşte în loc să apeleze la suplimente, însă "trebuie să-ţi placă foarte mult peştele pentru a obţine cantitatea suficientă (de ulei de peşte — n.r.) din dietă", a declarat pentru Reuters dr. Hans Bisgaard de la Universitatea din Copenhaga.
Unul din cinci copii sunt afectaţi de tulburări respiratorii precum astmul şi respiraţia şuierătoare. În ultimele decenii, rata acestora s-a dublat în ţările occidentale, mai arată sursa citată.
Studiul a fost publicat în "The New England Journal of Medicine".
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă maximum 3 grame de ulei de peşte pe zi motivând că depăşirea acestei doze poate creşte riscul de sângerări, hipotensiune şi poate interacţiona negativ cu alte medicamente sau vitamine precum A, D şi E.