26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Prima bancă de celule stem hematopoietice de la Institutul Clinic Fundeni îndeplineşte în totalitate standardele Agenţiei Naţionale de Transplant şi pe cele europene care reglementează activitatea de procesare şi conservare a celulelor vii.
''Banca de celule stem reprezintă un compartiment special dedicat în totalitate procesării şi stocării de celule stem hematopoietice, asigurând o puritate a aerului de peste 99% pentru spaţiul unde se desfăşoară activităţile de preparare şi validare a grefonului medular'', a explicat joi dr. Carmen Orban, managerul Institutului.
Banca de celule stem asigură condiţii pentru procesarea celulelor stem hematopoietice atât pentru pacienţii cărora li se efectuează transplant medular la institut, cât şi pentru donatorii voluntari ale căror celule stem vor fi procesate aici.
''Înfiinţarea acestei bănci vine în contextul în care Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este în curs de finalizare, ceea ce presupune accesul pacienţilor la celule de la donatori neînrudiţi pentru transplant, atât din Registrul Naţional, cât şi din Registrele Internaţionale interconectate la acesta'', a explicat dr. Carmen Orban.
Procesarea celulelor stem hematopoietice în condiţii de bancă reprezintă o condiţie obligatorie pentru ca celulele recoltate în România să poate fi trimise prin intermediul Registrului către orice centru de transplant medular din străinătate, acolo unde pot salva o viaţă.
''Banca de celule stem din cadrul Institutului Clinic Fundeni devine un partener indispensabil al Registrului Naţional de Donatori Voluntari'', a spus dr. Carmen Orban.
Potrivit managerului Institutului Fundeni, aceasta îndeplineşte toate criteriile pentru a deveni şi prima bancă publică de celule de cordon ombilical dintr-un spital de stat.
''Ceea ce înseamnă că în viitor vom putea accesa şi această sursă de celule stem pentru a efectua proceduri de transplant", a anunţat dr. Orban.


Articole înrudite