Absolvenţii de studii universitare sunt mai puţin afectaţi de şomaj în perioade de criză, fumează mai puţin şi sunt mai puţin înclinaţi să ajungă obezi, arată un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economice (OECD).
„Diferenţa în privinţa ocupării locurilor de muncă între tinerii instruiţi şi cei care au abandonat devreme şcoala se adânceşte în perioade de criză”, precizează al 21-lea raport „Privire asupra educaţiei” al OECD, menţionat de AFP.
Organizaţia a luat în considerare circa 30 de indicatori (salariile profesorilor, mărimea claselor, etc.) din ţările membre ale organizaţiei, precum şi din Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Brazilia, China, India, Indonezia şi Rusia.
Majoritatea datelor se opresc în 2011, aşa încât nu au luat în seamă restricţiile bugetare ulterioare legate de criza datoriilor. „Acum este mai important ca niciodată ca tinerii să termine şcoala cu un nivel ridicat de calificare”, afirmă secretarul general al OECD, Angel Gurria, citat într-un comunicat. El recomandă autorităţilor să îşi „concentreze eforturile pe măsurile în favoarea tinerilor”, îndeosebi a celor „mai puţin calificaţi, mai expuşi riscului de a avea salarii mici”.
Rata şomajului în rândul celor care nu au terminat liceul este de aproape trei ori mai mare (13%) decât la cei care au diplome de studii superioare (5%). Absolvenţii de facultăţi câştigă în medie un salariu cu 50% mai mare decât absolvenţii de liceu.
Arătându-şi îngrijorarea, în plină criză, faţă de numărul mare al tinerilor care nu urmează niciun fel de cursuri şi nu lucrează, OECD, care reuneşte 34 de ţări dezvoltate, a solicitat la sfârşitul lunii mai ţărilor membre să „ia măsuri pentru reducerea abandonului şcolar şi acordarea unei a doua şanse tinerilor”, precum şi pentru îmbunătăţirea programelor de formare profesională.
Criza „a pus capăt creşterii investiţiilor în educaţie”: în 2009 şi 2010, cheltuielile publice pentru şcoli, exprimate în procente din PIB, au scăzut în medie cu 1%. În 2011 şi 2012 s-au înregistrat reduceri ale bugetului pentru educaţie în 15 ţări ale organizaţiei.
Raportul mai arată o mobilitate internaţională crescută a studenţilor: în 2011 circa 4,3 milioane studiau în străinătate, faţă de 0,8 milioane în 1975. Jumătate din aceştia învaţă în cinci ţări ale organizaţiei: Statele Unite (17%), Marea Britanie (13%), Australia, Germania şi Franţa (câte 6% în fiecare). Pentru a atrage studenţi străini, numeroase universităţi din ţări neanglofone au organizat cursuri în engleză.
Pentru prima oară în acest raport, cercetările s-au oprit pe legătura dintre gradul de instruire, fumat şi obezitate. În medie, absolvenţii de studii superioare prezintă o probabilitate de două ori mai mică să ajungă obezi decât cei cu studii liceale.
În ţările OECD, în care 30% dintre adulţi fumează zilnic, rata fumătorilor este de 37% în rândul absolvenţilor de liceu, faţă de 21% la cei care au terminat studii superioare, încheie AFP.