22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Obiceiuri la fel de nesănătoase ca fumatul
Obiceiuri la fel de nesănătoase ca fumatul

Toata lumea vorbeşte despre pericolele pe care le presupune fumatul, însă ţigările nu sunt cel mai mare sau, cel puţin, nu sunt singurul rău din viaţa noastră. Există o mulţime de activităţi periculoase de care ar trebui să ţinem cont dacă vrem să fim sănătoşi.

Iată câteva sfaturi pentru a rămâne sănătoşi sau cel puţin pentru a evita anumite afecţiuni:

1. Protejaţi-vă de soare! Poate cauza cancer de piele

Deşi cancerul de piele poate fi tratat dacă este descoperit la timp, foarte multe persoane mor din cauza melanomului în fiecare an. Singura modalitate de a preveni apariţia cancerului de piele este să folosiţi creme de protecţie solară tot timpul. Crema trebuie aplicată dimineaţa pe pielea care va fi expusă la soare şi cel puţin încă o dată pe parcursul zilei.

2. Nu renunţaţi la sport din cauza lenei

Cu toate că de multe ori v-aţi simţi mult prea obosiţi, trebuie să fiţi conştienţi că lipsa exerciţiilor fizice din obiceiurile zilnice sau săptămânale ar putea fi la fel de nociv ca fumatul. Cercetătorii de la spitalul Brigham and Women's Hospital au descoperit că lipsa exerciţiilor este cauza a 1 din 10 decese timpurii, care este aproape egal cu numărul deceselor cauzate de fumat.

3. Nu lăsaţi greutatea să scape de sub control

Două-trei kilograme în plus nu înseamnă nimic grav, dar atunci când lăsaţi kilogramele să se acumuleze necontrolat, riscul de deces creşte exponenţial. Potrivit expertilor, persoanele care devin obeze înainte de vârsta de 15 ani au şanse duble de a muri mult mai repede decât cei care nu au probleme cu greutatea. Acest risc creşte o dată cu greutatea. O alimentaţie sănătoasă vă poate salva viaţa.

4. Nu staţi excesiv de mult în faţa televizorului

Limitarea timpului petrecut în faţa televizorului nu este doar o regulă pentru copii, ci şi pentru adulţi. În timp ce copiii nu ar trebui să se uite la televizor mai mult de două ore pe zi, cercetările spun că în cazul celor mari programul nu trebuie să depăşească patru ore. Studiile arată că mai mult de patru ore pe zi la televizor creşte riscul unui atac de cord şi al unui accident vascular cerebral.

5. Nu dormiţi nici prea mult, dar nici prea puţin

Somnul îndelungat este la fel de nociv ca somnul puţin. Dacă cel din urmă duce la creşterea în greutate şi la sporirea nivelului de stres, cam acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul în care dormiţi excesiv. Studiile arată că prea mult somn creşte riscul de deces din cauza unui atac de cord. Un somn bun nu trebuie sa dureze sau să fie mai scurt de 6-7 ore pe noapte. Dacă dormiţi în mod regulat mai mult de 9 ore pe zi aţi putea avea probleme de sănătate.


Articole înrudite