Mitul detoxifierii

Detoxifierea este numele dat obiceiului de a elimina toxinele din corp. Cele mai răspândite forme de detoxifiere sunt „curăţarea ficatului” şi „curăţarea colonului”. Majoritatea doctorilor consideră terapiile de detoxifiere o formă de pseudoştiinţă, ce se bazează pe o înţelegere greşită a elementelor de bază ale biologiei. De aceea, doctorii consideră produsele de detoxifiere o risipă de bani şi chiar o practică ce poate avea efecte dăunătoare. În ciuda acestui lucru, acest obicei este unul răspândit, fiind alimentat de numeroase reclame. Persoanele care promovează „terapiile de detoxifiere” pornesc de la premisa că trupul uman acumulează toxine ce pot provoca diferite afecţiuni, printre care şi cancer. Astfel, susţin aceştia, „curăţarea” corpului de toxine reduce riscul de afecţiuni şi conferă mai multă energie, sănătate şi o piele mai strălucitoare.

Toxinele sunt otrăvuri, însă toxicitatea – gradul în care o substanţă este otrăvitoare – depinde de doză. Majoritatea toxinelor din corp nu sunt suficient de concentrate pentru a fi toxice sau dăunătoare. Aproape orice substanţă chimică, inclusiv apa, este toxică (sau chiar letală) la o anumită doză.

Într-adevăr, corpul nostru acumulează toxine prin consumarea de alimente, apă şi aer. În această lume modernă plină de substanţe chimice produse de om, un nivel alarmant de toxine circulă în trupurile noastre. Oamenii de ştiinţă nu sunt siguri dacă această „supă chimică” din corpul nostru este dăunătoare, şi dacă da, cât de dăunătoare. De asemenea, nimeni nu este imun, nici persoanele care trăiesc în zone izolate.

Ce este clar, însă, este că aşa-numitele „cure de detoxifiere” – fie că este vorba de post, sucuri de fructe sau soluţii pe bază de plante – nu par să producă vreun efect în ceea ce priveşte eliminarea toxinelor. Acest lucru ar putea fi unul bun, pentru că o eliberare bruscă a toxinelor din locul în care sunt stocate ar putea provoca corpul să sufere un şoc.

Principala metodă prin care corpul se apără de toxine este ficatul. Orice substanţă respiraţi sau înghiţiţi şi este ulterior descompusă şi absorbită în sânge trece prin ficat. Corpul depinde de ficat pentru a regla, sintetiza, stoca şi secreta numeroase proteine importante şi substanţe nutritive, cât şi pentru a purifica, transforma şi elimina substanţele toxice sau inutile. Deşi ficatul acţionează pentru a detoxifica sângele – transformând substanţe chimice ce au potenţialul de a fi nocive în substanţe solubile în apă ce pot fi eliminate prin transpiraţie sau excreţie – organul nu funcţionează ca un filtru ce devine „blocat” de toxinele interceptate, având nevoie să fie „curăţat”.

Aşadar, din punct de vedere biologic, nu există „curăţarea ficatului”. Toxinele pot fi detoxificate parţial sau complet şi pot trece prin ficat de denumărate ori, însă acestea nu se acumulează în ficat. Singurele excepţii sunt în cazul vitaminei A, a fierului şi a cuprului, însă aceste cazuri sunt rare şi sunt un semn ce anunţă o boală a ficatului.

În cel mai bun caz, substanţele ce pretind că ajută la „curăţarea ficatului” pot, eventual, să stimuleze funcţionarea ficatului astfel încât acesta să fie mai eficient în eliminarea toxinelor. Nu există însă cercetări care susţină aceste afirmaţii, deşi unele studii sugerează că păpădia şi armurariul stimulează ficatul.

„Curăţarea colonului” nu are nicio bază ştiinţifică. Doctorii de la Universitatea Georgetown au efectuat în 2011 o metaanaliză cuprinzătoare a literaturii medicale şi nu au identificat niciun element ştiinţific care să susţină ideea de „detoxifiere a colonului”. Ideea că în colon se găsesc numeroase toxine vine din antichitate şi pare oarecum logică, dacă ne gândim la substanţele care ies din colon. Dar, la fel ca în cazul ficatului, colonul nu acumulează toxine. Orice gastroenterolog vă va spune că materiile fecale nu rămân blocate în colon, pentru că acest organ este prea umed şi flexibil pentru a permite acest lucru. Acest lucru elementar din biologie elimină două argumente oferite de cei ce promovează „curăţarea colonului” – că materia fecală menţine toxinele în corp şi că aceasta blochează absorbţia subtanţelor nutritive (lucru ce are loc, de fapt, în intestinul subţire). Dacă materia fecală nu rămâne blocată în colon, nu există niciun motiv ca toxinele să rămână blocate aici. Mai mult, „curăţarea colonului” ar putea avea consecinţe nefaste. Acest obicei ar putea duce la curăţarea bacteriilor benefice din colon ce ajută la digestie. Mai mult, prin curăţarea regulată, colonul şi rectul îşi pot pierde abilitatea de a genera tranzitul intestinal, astfel că pacientul riscă să devină dependent de clisme.

Cele mai răspândite efecte secundare ale „curăţării colonului” sunt greaţa, vărsăturile, diareea şi durerile abdominale. În funcţie de substanţa folosită pentru „curăţare” şi de cantitatea de apă, pacienţii pot suferi o pierdere dramatică a electroliţilor din corp. Literatura medicală documentează apariţia unor cazuri de insuficienţă a rinichilor şi a ficatului, perforaţii rectale, infecţii ale sângelui şi chiar dizenterie în urma acestor „cure de detoxifiere”.

Pe scurt, nu există niciun aliment sau plantă care să elimine în mod magic toxinele din sânge şi organe. Toxinele au multe forme chimice şi nu există vreun motiv pentru care o plantă să poată identifica şi extrage toate elementele nocive din corp, pentru a lăsa în urmă doar ce e bun.

O altă metodă de detoxifiere se bazează pe repaus alimentar, consumul de sucuri şi de soluţii pe bază de plante sau pe adoptarea unei diete raw.

Dieta raw vegan, despre care multă lume crede că este „detoxifiantă”, oferă un exemplu instructiv. Această dietă ar sugera că toate speciile care se hrănesc raw vegan – vacile, iepurii etc. – ar fi lipsite de toxine. Cu toate acestea, animalele respective prezintă la fel de multe toxine ca oamenii. Mai mult, unele persoane care au adoptat dieta vegană au temeri referitoare la toxinele din carnea de vită şi din lapte.

Cel mai logic argument ar fi că postitul va ajuta la arderea celulelor grase, care conţin toxine. Cu toate acestea, corpul arde grăsimea din celulele grase, nu celula însăşi. Celulele se micşorează în dimensiuni, nu dispar. Dacă ar dispărea, aşa cum se petrece în cazurile de înfometare extremă, doctorii nu ştiu exact ce s-ar petrece cu toxinele din interiorul acestora. Cel mai probabil, toxinele nu ar dispărea pur şi simplu din corp, ci ar trece din nou prin ficat. Este posibil ca o eliberare bruscă a toxinelor acumulate lent, de-a lungul anilor, şi stocate în celulele grase să suprasolicite ficatul, provocând probleme serioase.

Cel mai bun sfat pentru a reduce cantitatea de toxine din corp este reducerea expunerii la toxine (fumatul, poluarea urbană, consumul de medicamente ce nu sunt necesare), menţinerea unei diete sănătoase şi consumul unei cantităţi suficiente de fluide pentru a permite rinichilor, ficatului şi glandelor sudoripare să-şi îndeplinească sarcina de a elimina cât mai multe toxine cu putinţă.