27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mineralele din corpul omenesc
Mineralele din corpul omenesc

Mineralele sunt substanţe anorganice cu structură simplă (care nu se pot fracţiona), pe care organismul şi le procură din alimentaţie. La fel ca în cazul vitaminelor, mineralele îndeplinesc funcţii esenţiale în corpul omenesc, fără să constituie surse de calorii şi fiind necesare în cantităţi mult mai mici decât proteinele, lipidele sau glucidele.

Fiecare dintre minerale are un anumit rol în corpul uman. Calciul intră în componenţa oaselor şi dinţilor şi este esenţial pentru procesul de creştere, transmiterea impulsului prin fibrele nervoase, funcţionarea muşchilor, coagularea sângelui şi transportul substanţelor prin membranele celulelor, precizează „Ghidul pentru alimentaţie sănătoasă - sfaturi pentru populaţie” aflat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro.

Fosforul se regăseşte în structura oaselor şi dinţilor, este un component al membranelor celulare şi are rol în circuitele metabolice ale organismului. Magneziul are rol în transmiterea semnalului activator de la fibra nervoasă spre muşchiul care îi este subordonat, precum şi în contracţia musculară şi activează multiple enzime celulare ale corpului uman.

Sodiul şi potasiul influenţează echilibrul apei în organism, transportul substanţelor prin membranele celulare şi activitatea normală a musculaturii. Clorul contribuie la sinteza acidului clorhidric în stomac şi se află în legătură cu sodiul şi potasiul pentru îndeplinirea funcţiilor acestora.

Fierul intervine în transportul oxigenului, participă la reacţiile de oxidare celulară şi la apărarea antiinfecţioasă, asigură performanţe fizice şi intelectuale optime. Iodul ajută la funcţionarea normală a glandei tiroide, prezenţa lui fiind esenţială la copii pentru creşterea şi dezvoltarea corporală şi, la adulţi, pentru desfăşurarea normală a circuitelor metabolice ale organismului, potrivit sursei amintite.

Zincul reprezintă un constituent esenţial al sistemului enzimatic celular este implicat în metabolismul vitaminelor şi proteinelor, are rol antioxidant şi stimulează sistemul imunitar. Cuprul intră în componenţa mai multor enzime şi proteine ale corpului, având rol în oxidarea fierului, oxidarea tisulară, apărarea antiinfecţioasă şi diverse reacţii chimice din corp. Sulful are rol în apărarea împotriva infecţiilor.

Fluorul este important pentru efectul benefic la nivelul smalţului dinţilor, conferind rezistenţă împotriva cariei dentare. Cromul are rol în metabolismul glucidelor, lipidelor şi acizilor nucleici, intervenind în reglarea secreţiei de insulină.

Toate aceste minerale se regăsesc în anumite alimente. Calciul se găseşte în lapte şi produse lactate, dar şi în legumele verzi, arpagic, sardine, moluşte şi stridii. Calciul din spanac, sfeclă şi rubarbă este greu absorbit din cauza prezenţei acidului oxalic.

Fosforul se găseşte în carnea de pui, peşte, carnea roşie şi ouă. Laptele şi produsele lactate, nucile, leguminoasele, cerealele integrale sunt şi ele surse de fosfor. Magneziul este prezent în seminţe, cerealele neprelucrate, grâul germinat şi tărâţe de grâu, nuci, leguminoase, legumele verzi, cafea, ceai, cacao.

Sodiul provine mai ales din alimentele şi băuturile ce conţin clorură de sodiu. Conţinutul natural de sodiu al alimentelor bogate în proteine (lapte, brânză, ouă, carne, peşte) este mai mare decât cel al legumelor şi cerealelor, în timp ce fructele conţin puţin sau deloc sodiu. Adaosul de conservanţi, condimente, arome şi sare alimentară creşte mult conţinutul de sodiu al alimentelor în cursul procesării lor industriale.

Potasiul este răspândit în alimentele naturale, dar prelucrarea acestora are ca rezultat creşterea concentraţiei de sodiu şi scăderea celei de potasiu, care se pierde în apa de spălare şi în timpul pregătirii termice a alimentelor. Cele mai bogate surse alimentare sunt alimentele neprelucrate - fructe, legume, carne proaspătă, produse lactate.

Clorul din alimentaţie provine aproape în întregime din sarea alimentară, principalele surse fiind ca şi cele de sodiu (mâncărurile prelucrate, sarea adăugată la gătit sau la masă). Alte surse alimentare sunt peştele şi legumele.

Fierul este preluat de organism mai ales din ouă, carnea slabă, legume, nuci, fructele uscate, cereale şi vegetalele verzi. Alimentele puţin colorate, cum ar fi pâinea albă, zahărul, grăsimile, cerealele rafinate sunt surse sărace de fier. Prepararea termică a alimentelor scade conţinutul acestora în fier.

Iodul se găseşte în cantităţi mari în alimentele marine (peşte, crustacee, untură de peşte). Conţinutul în iod al alimentelor de origine animală (carne, ouă, unt, lapte, brânză) depinde de conţinutul în iod al hranei animalelor şi al solului. Zincul provine mai ales din peşte, carne de păsări domestice, lapte şi produse lactate. Stridiile, ficatul, brânza, cerealele, fasolea uscată, produsele din soia şi nucile sunt alte surse alimentare bogate în zinc.

Cuprul se află în ficat, fructe de mare (în special stridii), nuci şi seminţe. Sulful se găseşte în produse de origine animală (peşte, ouă, carne), dar şi în legume precum ceapa şi usturoiul. Cromul se găseşte mai ales în drojdia de bere, piperul negru, produsele de carne, produsele lactate, ouă, ciuperci, prune uscate, stafide, nuci, sparanghel, bere şi vin.

În cazul, în care aportul alimentar este insuficient sau absorbţia intestinală este defectuoasă, apar deficienţe de un mineral sau altul. Pe de altă parte, mineralele prezente în exces în organism pot duce la apariţia unor fenomene de toxicitate. Este de preferat ca aportul de minerale să provină din hrana zilnică. Dacă alimentaţia noastră este echilibrată şi variată, cantitatea de minerale pe care o conţine este suficientă pentru nevoile corpului.

Suplimentele minerale vor fi luate numai la indicaţia medicului, mai precizează „Ghidul pentru alimentaţie sănătoasă - sfaturi pentru populaţie” aflat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro.


Articole înrudite