Dezgheţarea permafrostului în regiunile polare pune multe probleme. Cercetătorii au descoperit că anumiţi microbi produc mult metan şi dioxid de carbon, care sunt gaze cu efect de seră, de când permafrostul se dezgheţă în regiunea arctică.
Acest lucru se datorează faptului că unii microbi pot supravieţui perioade foarte lungi de timp în anumite condiţii de îngheţ, cu foarte puţini nutrienţi, folosind minerale ca sursă de energie.
Permafrostul arctic conţine o imensă acumulare de materie vegetală şi animală, prinsă de secole în straturile sale îngheţate. În prezent, permafrostul stochează între 1.330 şi 1.580 de miliarde de tone de carbon. Zona arctică de permafrost reprezintă doar 15% din suprafaţa solului pământului, dar conţine o treime din carbonul organic al solului.
Prin urmare, topirea permafrostului ne poate trimite rapid într-un cerc vicios (feedback pozitiv) al încălzirii globale şi al emisiilor de gaze cu efect de seră.
Dar există un alt tip de risc care ne aşteaptă. Mai multe bacterii preistorice descoperite sunt rezistente la antibiotice. Topirea permafrostului are potenţialul de a elibera bacterii şi virusuri patogene care pot fi dăunătoare speciilor vii de astăzi.
În ceea ce priveşte calota glaciară din Antarctica, dacă s-ar topi complet, ceea ce s-ar întâmpla mult după ce celelalte calote glaciare s-ar fi topit, creşterea combinată a nivelului mării ar fi cu aproximativ 120 de metri mai mare decât cea de astăzi. Antarctica există de 34 de milioane de ani, ceea ce face dificilă evaluarea riscului de a găsi microorganisme dăunătoare în calota glaciară şi în permafrost.
