Infecţia, în cazurile iniţiale, apare după un contact direct cu sângele, lichidele biologice, leziunile cutanate şi mucoasele animalelor infectate.
Potrivit cunoştinţelor medicale actuale, transmiterea secundară - denumită şi "interumană" - necesită un contact apropiat şi prelungit între două persoane şi se realizează în principal prin salivă sau prin puroiul din leziunile cutanate formate în timpul infectării.
Mai mulţi experţi au subliniat că deşi acest virus poate fi contractat în timpul unei activităţi sexuale, variola maimuţei nu este totuşi o boală cu transmitere sexuală. Această transmitere s-ar putea datora contactelor intime şi apropiate din timpul raporturilor sexuale, nu prin actul sexual în sine.
Organizaţia ONUSIDA a avertizat în legătură cu derapajele homofobe şi rasiste constatate uneori în comentarii făcute despre variola maimuţei, ce ar putea "să afecteze rapid lupta împotriva epidemiei". (sursa Agerpres)