Controale încrucişate vor fi derulate începând cu 10 martie în toate spitalele din ţară, a declarat ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.
Potrivit acestuia, controalele ar urma să fie făcute de specialişti din două judeţe în al treilea judeţ. "Pregătim cu mare atenţie aceste controale încrucişate, compartimentele de control, integritate sunt alături de noi", a spus ministrul.
El a afirmat că se gândeşte la instituirea unor registre în care să se marcheze cazurile de boli transmisibile, dar şi complicaţiile care apar în tratamentul unor pacienţi.
"Ne gândim la instituirea unor registre (...). Spitalele să aibă registre în care să marcheze aceste cazuri de boli transmisibile, de situaţii neobişnuite, precum şi complicaţiile care apar în tratamentul unor pacienţi, astfel încât directorii de DSP să meargă proactivi săptămânal şi să poată verifica ei înşişi aceste registre, dincolo de raportarea care se pune. Gândim acest mod de a merge către pacienţii noştri prin intermediul mecanismelor de inspecţie şi control pe care le avem", a precizat Achimaş-Cadariu.
Totodată, el a făcut public rezultatul celor două controale derulate anul trecut în spitale.
"Inspecţia Sanitară de Stat a organizat în 2015 două acţiuni de control, una în luna martie, când au fost verificate 311 unităţi sanitare cu paturi. Au fost 240 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 183 de avertismente; două decizii de suspendare. În a doua perioadă de control au fost aplicate 129 de sancţiuni contravenţionale, 77 au fost avertismente", a arătat ministrul.
El a susţinut că nu trebuie compromis procesul de descentralizare, întrucât acesta a fost gândit să aducă decizia mai aproape de oameni. "Trebuie să existe o mai bună colaborare între inspecţie şi supraveghere şi o revizuire a procedurilor de lucru intern. Probabil că nici comunicarea instituţională nu funcţionează întotdeauna aşa cum trebuie", a mai spus ministrul Sănătăţii.