Melcul marin din specia Conus geographus îşi lansează veninul spre locul în care se află prada pentru a o ameţi în mod fulgerător şi a o îngurgita. Aşa îşi obţine hrana această moluscă în culori vii care trăieşte în recifele din oceanele Indian şi Pacific. Acest venin care paralizează peştii mici este studiat de cercetători în scopul de a dezvolta o insulină cu efect ultrarapid pentru tratarea diabetului, semnalează cotidianul spaniol El Mundo.
O echipă formată din cercetători din Australia şi SUA a determinat structura tridimensională a insulinei pe care o produce acest melc marin şi care, după cum arată aceştia într-un studiu publicat în Nature Structural and Molecular Biology, acţionează de trei ori mai rapid decât cea pe care o generează corpul uman. "Încercăm să fabricăm o insulină sintetică asemănătoare celei pe care o produce acest melc marin", explică Helena Safavi, cercetător la University of Utah (SUA) şi coautor.
Acest studiu despre Conus geographus este cel mai recent exemplu privind posibilităţile terapeutice ale veninurilor prezente în natură, asupra cărora companiile farmaceutice şi-au aţintit privirile în anii '70 pentru a dezvolta noi medicamente.
În 1981, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration, FDA) din SUA a aprobat medicamentul captopril, care a fost dezvoltat pornindu-se de la moleculele veninului şarpelui Bothrops jararaca şi care este indicat în caz de hipertensiune. Au urmat eptifibatida şi tirofiban (pentru sindroame coronariene acute), bivalirudina (pentru coagularea sângelui în timpul intervenţiilor chirurgicale), exenatida (pentru diabetul de tip 2).
"Lucrăm de mai mult timp atât cu alte componente ale veninului de Conus geographus, cât şi cu componente ale veninului altor melci marini, din care, în total, cunoaştem circa 800 de specii", precizează Helena Safavi. "Majoritatea componentelor cercetate până acum sunt neurotoxine cu un larg evantai de potenţiale aplicaţii terapeutice pentru durere, epilepsie şi pentru protejarea inimii", adaugă cercetătoarea, menţionând în acest sens ziconotida, medicament pentru durerea cronică bazat pe o componentă izolată din veninul de Conus magus.
Pentru moment, explică Safavi, cercetătorii nu lucrează cu nicio companie farmaceutică pentru a dezvolta această insulină cu efect ultrarapid inspirată de Conus geographus şi care ar putea ajunge pe piaţă peste un deceniu: "Este lung drumul de parcurs până ce o descoperire să se transforme într-un medicament".
Există puţine medicamente aprobate, dar numeroase componente ale veninurilor sunt supuse în prezent unor teste clinice, după cum arată Glenn King, cercetător la University of Queensland, într-un articol publicat în Biological Theraphy. Aceste viitoare medicamente ar putea fi utilizate pentru a trata cardiopatii, cancerul sau boli autoimune precum scleroza multiplă.
Veninul de şarpe este utilizat încă din secolul al VII-lea î.Hr. de medicina ayurvedică pentru a atenua artrita, afecţiuni gastrointestinale sau pentru a lupta împotriva îmbătrânirii. Veninul de tarantulă era apreciat de indigenii din America Centrală şi America de Sud pentru combaterea unei mari varietăţi de boli, de la astm la cancer, iar medicina tradiţională chineză foloseşte de mai bine de un mileniu secreţiile pielii broaştelor râioase drept diuretic, anestezic şi agent anticancerigen, după cum aminteşte Glenn King.
Descifrarea structurii veninurilor, autentice cocteiluri chimice de substanţe toxice, este o reuşită mai recentă. Unul dintre pionierii descrierii proteinelor din veninurile de şarpe a fost naturalistul Charles Lucien Bonaparte (1803-1857), nepot al lui Napoleon. "Paracelsus, unul dintre părinţii medicinei moderne, spunea (în secolul al XVI-lea) că absolut toate substanţele din natură pot fi toxice. Totul depinde de doză", semnalează biologul columbian Pérez Santos. "Australia este ţara în care există cele mai multe specii veninoase", afirmă cercetătorul Oscar Soriano, coautor al cărţii "Fauna venenosa mundial" (Fauna veninoasă mondială), în care sunt identificate caracteristicile speciilor veninoase letale, în special ale celor aflate în zone în care au fost desfăşuraţi militari spanioli.
Printre speciile invadatoare se numără şi unele veninoase. În partea de est a Mării Mediterane a apărut specia Pterois antennata, care a intrat prin Canalul Suez, mai spune Oscar Soriano. "Înotătoarele sunt veninoase şi se spune că înţepătura lor produce una dintre cele mai mari dureri", adaugă acesta. Se estimează că pe plan mondial există între 140.000 şi 173.000 de specii de animale veninoase, iar o treime din totalul plantelor cunoscute conţin substanţe toxice pentru om. Veninurile unor animale sunt autentice cocteiluri de substanţe toxice. Cele mai complexe au un amestec de până la 1.000 de molecule toxice, majoritatea sunt miniproteine numite peptide care au la rândul lor între zece şi o sută de aminoacizi.
Se cunosc circa 600 de specii de şerpi veninoşi care muşcă anual cinci milioane de persoane. Între 50% şi 70% din muşcăturile lor provoacă otrăvirea (a 2,4 milioane de persoane pe an), potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
În pofida dezvoltării unor antidoturi, OMS estimează că, anual, între 94.000 şi 125.000 de persoane mor din cauza veninului de şarpe. Alte 400.000 suferă amputări ori au diverse probleme de sănătate cauzate de venin.
