Acum doi ani, un profesor de drept de la Universitatea Yale, Amy Chua, făcea vâlvă în SUA după ce a publicat „Battle Hymn of the Tiger Mother”, o carte autobiografică în care descria modul în şi-a crescut cele două fiice, concentrându-se pe rezultatele lor şcolare şi pe performanţele muzicale în dauna fericirii. Chua afirma că acest stil de a creşte un copil, supranumit „mama tigru”, este superior celorlalte stiluri populare în America.
De curând, un nou studiu efectuat în rândul părinţilor chinezo-americani a arătat că stilul „tigru” de creştere a copiilor nu este foarte răspândit în rândul acestora şi, totodată, că acest stil nu reprezintă secretul ce stă la baza copiilor geniali. Cercetarea este publicată în Asian American Journal of Psychology. Cercetătorii afirmă că stilul „tigru” poate fi dăunător copiilor, afectându-le atât bunăstarea cât şi performanţele la şcoală. „Stilul de creştere al copiilor în familiile de origine asiatică este mult mai complex şi mai nuanţat decât caricatura «părintelui tigru»”, explică Desiree Baolian Qin, profesor la Universitatea Michigan State.
Într-unul dintre studii, profesorul Su Yeong Kim de la Universitatea Texas din Austin a urmărit stilul de îngrijire parentală a 444 de familii chinezo-americane din nordul Californiei şi modul în care acesta a afectat capacitatea de adaptare a copilului de-a lungul a 8 ani. Analizând rapoartele copiilor şi ale părinţilor, profesorul a concluzionat că părinţii se încadrează într-unul din patru stiluri de îngrijire parentală: de susţinere (45%), tigru (28%), lejer (20%) sau dur (7%).
Kim a folosit patru atribute pozitive şi patru atribute negative pentru a clasifica părinţii în funcţie de stil. Spre exemplu, părinţii cu un stil de îngrijire parentală „de susţinere” obţineau un scor mare la toate cele patru atribute pozitive (cum ar fi a fi afectuos şi a explica de ce există reguli ce trebuie respectate) şi un scor mic la atributele negative (cum ar fi folosirea ruşinii pentru a modela comportamentul copilului). Părinţii „tigru” obţineau scoruri mari la toate cele 8 trăsături, pe când părinţii „lejeri” obţineau scoruri mici la toate cele 8, iar părinţii „duri” obţineau scoruri mari la atributele negative şi mici la cele pozitive.
Cei mai mulţi părinţi prezentau un stil de îngrijire parentală „de susţinere”, iar acest stil era asociat celor mai bune rezultate în rândul copiilor atât ca dezvoltare, cât şi ca performanţe şcolare . Copiii părinţilor „tigru” prezentau o incidenţă mai mare a simptomelor depresive decât copiii cu părinţi „lejeri” sau cu un stil de îngrijire parentală „de susţinere”. De asemenea, aceşti copii raportau sentimente de alienare faţă de părinţi şi un stres mare în ceea ce priveşte performanţele şcolare. „Stilul «tigru» nu este atât de eficient pe cât susţinea Chua în cartea sa”, spune Kim.
Majoritatea părinţilor chinezi au realizat asta, sugerează un studiu realizat de psihologul Niobe Way de la Universitatea New York. Cercetătoarea a intervievat 24 de mame chineze din Nanjing, China şi a descoperit că majoritatea mamelor îşi încurajau copiii să fie independenţi şi să socializeze la fel de mult cât îi încurajau să aibă rezultate bune la şcoală. Aceste mame renunţau la stilul tradiţional chinez de creştere a copiilor, ce era descris în cartea lui Chua, ca reacţie la schimbările rapide ce au loc în cultura şi societatea chineză.
„China se schimbă şi ideea noastră despre ce constituie un stil parental chinez se schimbă la rândul său”, spune Linda P. Juang, de la University of California at Santa Barbara. „Părinţii chinezi se concentrează pe reuşitele şcolare, dar acestea nu mai sunt singurul element important”, spune Juang. Astăzi, mamele chineze sunt la fel de atente să stimuleze trăsăturile despre care cred că vor avea nevoie copiii lor într-o economie de piaţă, cum ar fi independenţa şi încrederea în sine.
