Un studiu surprinzător a descoperit secretul prin care oamenii ar putea să îşi prelungească viaţa cu câteva sute de ani. În cadrul unei cercetări ce a avut loc la centrul medical Hillblom din San Francisco, biochimista Cynthia Kenyon şi echipa pe care o conduce au reuşit să prelungească viaţa unui anumit tip de vierme cu până la de şase ori mai mult decât ar fi trăit acesta în mod normal. Ciclul de viaţă normal al tipului de viermişori pe care s-a realizat experimentul este în jur de 10 zile pentru a ajunge la maturitate, după care mai poate supravieţui cam două zile.
"Am realizat ceva ce nimeni nu şi-ar fi putut imagina vreodată"
Echipa de cercetători a reuşit să încetinească procesul de îmbătrânire al viermilor, iar aceştia au supravieţuit până la 84 de zile. Dacă aceeaşi operaţiune ar fi posibilă în cazul oamenilor, viaţa ar putea fi prelungită până la 500 de ani.
"Am realizat ceva ce nimeni nu şi-ar fi putut imagina vreodată. Aceşti viermi ar fi trebuit să fie morţi cu mult timp în urmă, în schimb ei trăiesc, se mişcă, sunt tineri", a declarat Cynthia Kenyon pentru ABC News.
Prelungirea vieţii viermilor în cadrul experimentului a fost posibilă prin modificarea unei gene din ADN-ul lor, gena cunoscută sub numele de "daf-2". Aceeaşi genă este prezentă şi în materialul genetic uman, mai mult de atât, s-a observat că oamenii care ating vârsta de 100 de ani au o mutaţie a acestei gene.
Rezultatul acestor cercetări şi continuarea lor ar putea duce la dezvoltarea unui medicament care să poată prelungi viaţa oamenilor, susţin cercetătorii. Ei mai preconizează că au nevoie de 15 ani pentru a putea scoate pe piaţă acest medicament, însă nu precizează care ar putea fi costurile lui.