POLIȚIȘTII S-AU MOBILIZAT PENTRU A SPRIJINI FAMILIA AFECTATĂ DE INCENDIU:
"Astăzi, 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier au demonstrat încă o dată că sunt aproape de comunitate, nu doar prin activitatea profesională, ci și prin implicarea umanitară.
Aceștia au inițiat o acțiune de solidaritate pentru a sprijini o familie cu doi copii din localitatea Gemenele care, recent, și-a pierdut locuința în urma unui incendiu devastator.
Incendiul, care a avut loc în urmă cu 3 luni a distrus casa familiei lăsându-i fără adăpost și fără cele necesare unui trai normal.
Polițiștii, impresionați de situația dificilă a familiei, împreună cu Moș Crăciun au decis să se mobilizeze și să le ofere sprijin.
Au preluat mesajul de ajutor de pe rețelele de socializare și au contribuit financiar pentru a ajuta familia, au dăruit alimente, haine, jucării, dulciuri și vouchere pentru materiale de construcție care să îi ajute la ridicarea unui nou cămin.
Împreună putem face o diferență, putem să aducem speranță!", transmite I.P.J. BRĂILA.
Imagini, mai jos! 👇