21 FEBRUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
VIDEO: Razie de amploare, în weekend, la Brăila
VIDEO: Razie de amploare, în weekend, la Brăila

Acţiuni, cu efective mărite, pentru siguranţa cetăţenilor, în weekend, la Brăila.
Astfel, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au desfăşurat în noaptea de 15 spre 16 februarie a.c., în intervalul orar 17:00-01:00, în sistem integrat, o acţiune cu efective mărite de tip razie, la nivelul municipiului, precum şi o acţiune pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule care aleg să conducă sub influenţa alcoolului şi a substanţelor psihoactive.
Acţiunile au avut drept scop prevenirea şi combaterea faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, a infracţiunilor comise cu violenţă, precum şi prevenirea accidentelor şi reducerea indisciplinei în trafic.
Astfel, efectivele formate din 25 de poliţişti şi 30 jandarmi au organizat pe raza municipiului filtre, acţiuni si controale în trafic, în vederea descurajării activităţilor infracţionale depistate.
În cadrul acţiunii din noaptea de 15 spre 16 februarie a.c., poliţiştii rutieri au efectuat peste 320 de testări cu aparatele din dotare, au fost verificate peste 200 de autovehicule şi au fost legitimate peste 300 de persoane.
Întrucât s-a constatat faptul că nu prezentau siguranţă în trafic, trei autovehicule au fost oprite din a circula pe drumurile publice, iar doi conducători auto au fost scoşi din trafic, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legislaţiei în vigoare.
Poliţiştii îndeamnă toţi participanţii la trafic să respecte legislaţia rutieră şi să adopte un comportament preventiv. Prin respectarea regulilor de circulaţie, putem contribui împreună la reducerea numărului de accidente şi la salvarea de vieţi.
Exemple semnificative, evidenţiate în acţiunile din noaptea de 15 spre 16 februarie a.c.:
Sub influenţa substanţelor psihoactive, la volan: La data de 15 februarie a.c., în jurul orei 20:15, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au oprit în trafic un tânăr de 18 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce se deplasa pe strada Deltei, către strada Rândunicii, din municipiu. Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost negativă, însă în urma testării cu aparatul de tip drugtest, au rezultat indicii cu privire la o posibilă prezenţă a substanţelor psihoactive. Persoana depistată a fost condusă la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii consumului de substanţe interzise.
Înregistrat de aparatul radar cu viteză peste 70km/h faţă de limita legal admisă: În cadrul acţiunii, la ora 20:48, poliţiştii au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din comuna Victoria, în timp ce conducea un autovehicul pe DE 584,  între localităţile Însurăţei şi Viziru, cu viteza de 175 km/h. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă conform prevederilor OUG 195/2002, fiind dispusă şi măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile şi emisă dovadă fără drept de valabilitate.
Poliţiştii vor continua să acţioneze pe raza judeţului pentru prevenirea oricăror fapte care periclitează ordinea şi siguranţa publică. De asemenea, siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor, vor constitui priorităţi pentru poliţişti şi în perioada următoare, potrivit IPJ Brăila. Imagini, mai jos!

  • Galerie Video:
    • Video File:
  • Galerie Foto:

Articole înrudite