Marius Valentin Parfenie, brăileanul în vârstă de 20 de ani care, beat fiind şi posibil drogat, a înjunghiat un bărbat a cărui maşină voia să o cumpere, apoi a semănat teroare pe şosele, lovind încă nouă victime, ultimele şapte în parcarea din Brăila Mall (Citește AICI), a fost arestat preventiv 30 de zile. Adus în faţă instanţei, el nu a avut nimic de declarat presei. În schimb, la audierile de la Parchet, Emilian Prunău, avocatul tânărului, susţinea că acesta spune că nu îşi aminteşte decât fragmente din ziua de duminică şi că regretă fapta. Anchetatorii au stabilit încadrarea juridică a faptelor de care se face vinovat. "Se efectuează cercetări sub coordonarea parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentative la infracţiunea de omor calificat şi tâlhărie calificată", a precizat Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În anul 2015, Marius şi tatăl sau au agresat un bărbat fiind condamnaţi, definitiv în 2017, tatăl la 8 luni cu suspendare şi fiul la şase luni de supraveghere. Vasile Parfenie (foto), tatăl tânărului, susţine însă că fiul lui nu a făcut altceva decât să îl apere în timp ce era atacat. Mai mult, acesta spune că fiul lui nu ar consumă droguri, a făcut sport de performanţă, box şi canoe. El susţine că cineva i-a drogat fiul sâmbătă seară când acesta a fost într-un club. "El sâmbătă seară a fost într-un club. Eu bănuiesc că l-a drogat cineva acolo. În momentul în care, aseară, am fost acolo i-am dus nişte bagaje, eu nu l-am recunoscut, a trecut pe lângă mine ca un robot", descrie Vasile Parfenie starea în care se afla fiul său când i-a dus haine, în arestul poliţiei, imediat după ce fusese reţinut. În plus, acesta spune că tânărul munceşte de trei ani şi jumătate în Anglia şi el şi-ar întreţine familia. Era într-o scurtă vacanţă în ţară, mâine trebuia să plece. Unii vecini spun că tânărul este agresiv şi a bătut un om cu o seară înaintea atacului, însă alţii susţin contrariul, că este un băiat la locul lui care îşi ajută familia.
Starea victimelor lui este mai bună. O femeie şi doi copii, de 11 şi 13 ani, au fost externaţi. De fapt, unul dintre copii se lovise prin cădere împins de mama sa din faţă maşinii. Starea mai gravă o au cei doi şoferi ai companiei de transport local, spulberaţi, dar şi bărbatul înjunghiat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au cerut magistraţilor Tribunalului arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului, acesta fiind deja reţinut pe ordonanţă, 24 de ore, acuzat fiind de trei capete de tentativă la omor calificat, dar şi tâlhărie calificată. Instanţa a acceptat cererea procurorilor şi tânărul a fost arestat preventiv luni seară.