24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
S-a dovedit că unele din bacteriile care se află la originea apariţiei cariilor dentare sunt responsabile de o treime din cazurile de accidente vasculare cerebrale severe. Ajungând în vasele sanguine din creier, acestea „împiedică organismul în regenerarea” capilarelor şi arterelor sparte, relevă un studiu al savanţilor niponi, ale cărui rezultate sunt date publicităţii în ultimul număr al revistei Nature Communications.
Koichiro Wada, de la Univesitatea din Osaka (Japonia), şi colegi ai săi au descoperit în ţesuturile creierului unor persoane care au decedat în urma unor hemoragii cerebrale bacteria Streptococcus mutans, care „vegetează” în gură şi joacă un rol major în apariţia cariilor dentare. Drept urmare, cercetătorii japonezi au presupus că acest streptococ ar putea împiedica formarea plăcilor de colesterol, întârziind astfel restabilirea vaselor cu leziuni de la nivelul creierului.
În cadrul studiului lor, experţii biologi au prelevat mai multe tulpini de bacterii responsabile de carii şi au contaminat cu acestea o parte din şoarecii de laborator, cărora le-au fost provocate artificial leziuni la nivelul creierului şi, respectiv, accidente vasculare. Câteva ore mai târziu, majoritatea rozătoarelor „contaminate cu bacteriile cariilor” au decedat, în timp de grupul de rozătoare „fără carii” a supravieţuit.
În urma acestui studiu, savanţii niponi au constatat de asemenea că cea mai frecvent întâlnită bacterie a cariilor, aşa-numitul serotip „c” este inofensiv pentru starea de sănătate a creierului, deoarece ei nu au detectat efecte vizibile ale acestuia. În acelaşi timp, serotipul „k”, mai rar întâlnit, dar pe care medicii l-au găsit în ţesuturile cerebrale ale defuncţilor, amplifică în mod semnificativ efectele hemoragiei.
Oamenii de ştiinţă au mai constatat că hemoragia se amplifica din cauza că Streptococcus mutans era ataşat de componentele de proteină ale vaselor sanguine sparte, pe care de obicei se depune colesterolul - aşa-numitul „plasture biologic”. Plăcile de colesterol acoperă zonele afectate până când nu cresc alţi pereţi noi ale vaselor afectate.
Echipa de cercetători de la Universitatea din Osaka consideră că acest lucru nu se întâmplă în cazul contaminării cu Streptococcus mutans, din care cauză ţesuturile cerebrale se umplu cu sânge.
Responsabilitatea acestei bacterii a fost dovedită şi prin analiza salivei pacienţilor care au suferit accidente vasculare cerebrale: în cazul acestora bacteria cu serotipul „k” se întâlneşte de trei ori mai frecvent decât în cazul persoanelor sănătoase.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), accidentele vasculare cerebrale răpesc viaţa a circa 5,5 milioane de oameni în fiecare an. Experţii consideră că obezitatea, diabetul, obiceiurile nesănătoase precum fumatul şi hipertensiunea arterială cresc riscul de accidente vasculare cerebrale mai ales în cazul oamenilor cu vârstă medie şi vârstnicilor.


Articole înrudite