16 FEBRUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tragedie: Un bărbat fugit din spital, omorât de trenul Bucureşti - Galaţi
Tragedie: Un bărbat fugit din spital, omorât de trenul Bucureşti - Galaţi

Tragedie în Buzău, unde un pacient în vârstă de 71 de ani a fost ucis de tren, la scurt timp după ce fugise din spital. Acesta suferise la începutul săptămânii o intervenţie medicală. Incidentul a avut loc marţi dimineaţă, în apropierea spitalului CFR Buzău, într-o zonă cunoscută pentru accidentele feroviare, unde mai mulţi oameni şi-au pierdut viaţa încercând să traverseze liniile de cale ferată.
Se pare că bărbatul, internat în cadrul unităţii medicale, fusese operat cu o zi înainte. În dimineaţa tragediei, pacientul a reuşit să îşi smulgă perfuzia, părăsind salonul fără autorizaţie şi îndreptându-se către calea ferată. La scurt timp după ce a ajuns în zona din spatele spitalului, bărbatul a fost lovit în plin de trenul care circula pe ruta Bucureşti Nord - Galaţi. Impactul a fost fatal, iar bărbatul a decedat pe loc, notează observatornews.ro.
Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele care au dus la acest incident tragic. Autorităţile vor interoga medicii care l-au tratat pe pacient, dar şi familia acestuia, pentru a înţelege motivele care l-au determinat să părăsească spitalul. Oamenii legii iau în calcul mai multe ipoteze, inclusiv suicidul sau posibilitatea ca pacientul să fi acţionat pe fondul unei stări de confuzie, având în vedere intervenţia medicală recentă.


Articole înrudite