16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tecuci: Marele pictor Gheorghe Petraşcu onorat de oraşul natal la 150 de ani de la naştere
Tecuci: Marele pictor Gheorghe Petraşcu onorat de oraşul natal la 150 de ani de la naştere

În memoria lui Gheorghe Petraşcu - primul mare artist plastic român, devenit membru al Academiei Române, sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 12.00, se va organiza o manifestare complexă prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la naştere. Evenimentul va avea loc în oraşul său natal, la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci şi va fi organizat de instituţia amintită în colaborare cu Asociaţia Pro Valores.
Cu acest prilej vor fi expuse câteva lucrări ale maestrului, provenite din impresionanta colecţie a pianistei şi profesoarei Vasilica Stoiciu Frunză, care va fi şi invitată la simpozionul „Gheorghe Petraşcu - 150”. În cadrul acestuia vor susţine comunicări: pictorul Gheorghe Dican - vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, criticul de artă Marius Tiţa, profesorul Ştefan Andronache şi jurnalistul Sebastian Crăciun. De asemenea vor fi prezentate publicului noutăţile filatelice dedicate lui Gheorghe Petraşcu. Este vorba despre un întreg poştal realizat de Romfilatelia şi un timbru apărut la poşta spaniolă.
Evenimentul de la Tecuci va fi îmbogăţit cu două manifestări muzicale. Va debuta la ora 12.00 cu un concert susţinut de Enescu Percussion Group, ansamblu coordonat de Irina Rădulescu şi alcătuit din: Maria Rizea, Daria Achim, Adrian Imbir şi Alexandru Talambă şi se va încheia cu recitalul în care protagonist va fi Tudor Niculescu Mizil, unul dintre cei mai valoroşi chitarişti români.
Punctul culminant al manifestării va fi reprezentat de festivitatea de premiere şi vernisajul expoziţiei laureaţilor Concursului Internaţional „Gheorghe Petraşcu”. Lucrările a 12 din cei 77 de competitori din Armenia, Republica Moldova, Germania şi România, vor fi vedetele unei expoziţii permanente găzduite de Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci. Printre numele care se afirmă cu ocazia competiţiei juriul le-a apreciat în mod deosebit pe: Maria Manchevici din Republica Moldova - care a obţinut premiului I la categoria A şi Premiul Special oferit de Asociaţia Culturală „Ervant Nicogosian” şi pe Constanţa Mădălina Ruican, câştigătoarea categoriei +19 ani, artist plastic din Craiova, care în afara unui premiu consistent oferit de Fundaţia Pelin, va intra şi în posesia Trofeului „Gheorghe Petraşcu”, realizat de maestrul Ioan Tămâian, informează Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”.


Articole înrudite