15 tineri din grupul catehetic „Sfântul Stelian Paflagonul” al parohiei Parohia Movila Miresii au fost beneficiarii programului eparhial de tabere desfăşurat în Arhiepiscopia Dunării de Jos în această vară.
Astfel, luni, 23 august 2021, la orele dimineţii, tinerii îmbrăcaţi în portul popular specific zonei s-au reunit în biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” din localitatea Movila Miresii pentru a se ruga şi a se pregăti pentru deplasarea la Brăila.
Copiii însoţiţi de preotul paroh Bogdan Ionescu au vizitat mai întâi Catedrala „Naşterea Domnului”, supranumită şi „Catedrala Libertăţii”, apoi au poposit la Biserica „BunaVestire”, cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă din Brăila şi la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” - Lacu Sărat, unde, prin bunăvoinţa maicii stareţe, au vizitat muzeul etnografic şi celelalte spaţii care alcătuiesc ansambul monahal.
La aceste trei edificii, copiii au aflat diferite informaţii despre istoricul, arhitectura şi alte elemente care definesc locurile vizitate.
Ajunşi la Aşezământul social-filantropic „Sf. Pantelimon” - Lacu Sărat, la ora prânzului, copiii au avut bucuria de a se întâlni cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, care, pentru câteva ore, le-a fost gazdă, ghid şi îndrumător în spaţiul natural şi primitor al Aşezământului de la malul cunoscutului lac din apropierea municipiului Brăila.
Împreună cu ierarhul locului, toţi copiii participanţi s-au rugat în Capela „Sf. Pantelimon” din cadrul Aşezământului eparhial, au servit masa şi au vizitat spaţiile care compun această instituţie socială în cadrul căreia este amenajată şi funcţionează o clinică balneoclimaterică dotată cu apatura necesară pentru tratamente specializate de fizioterapie.
Copii au primit din partea Părintelui Arhiepiscop cărţi de rugăciune, câteva volume realizate cu articole ale tinerilor din eparhie, apărute la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, o ediţie a Noului Testament şi iconiţe.
Răspunzând la bucurie tot cu bucurie, grupul catehetic a oferit chiriarhului Dunării de Jos un buchet de flori şi un portofoliu cu imagini şi însemnări ale grupului de la diferite programe desfăşurate.
Plini de energie, entuziasm şi bucurie, copiii s-au plimbat pe marginea lacului şi au fost implicaţi într-o serie de activităţi sportive, jocuri recreative şi diverse concursuri tematice, permanent fiind vegheaţi şi îndrumaţi cu dragoste părintească de chiriarhul Dunării de Jos.
La finalul activităţilor,tinerii participanţi au mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru toate sfaturile şi darurile oferite, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.