Miercuri, 05 octombrie 2022, în jurul orei 12.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autobuz de transport public de persoane, pe strada General Eremia Grigorescu din municipiul Brăila. Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând consumul de substanţe psihoactive, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, potrivit IPJ Brăila.