22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Rudele principalului suspect în cazul crimei de la Brăila, scandal în fața Parchetului. Bărbatul nu recunoaște nimic (UPDATE)
Rudele principalului suspect în cazul crimei de la Brăila, scandal în fața Parchetului. Bărbatul nu recunoaște nimic (UPDATE)

Principalul suspect în cazul crimei asupra doctoriței Marina Gavril a fost adus din nou la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila pentru audieri. Nu recunoaște comiterea faptei. Rudele sale au făcut scandal la intrarea în Parchet susținând că bărbatul este nevinovat. El recunoaște că a fost în cabinet, dar nu la ora la care, pe baza probelor video, îl plasează anchetatorii. "Nu a recunoscut nici un moment săvârșirea faptei. O cunoștea pe doctoriță, a fost o singură dată la ea pentru tratament, pe data de 16, și a plătit 150 de lei. Poate demonstra unde a fost în ziua crimei", a precizat Corneliu Grigoriu, avocatul principalului suspect în cazul uciderii doctoriței Marina Gavril.
Anchetatorii își mențin acuzațiile. "Recunoaște că a fost în cabinetul stomatologic, dar nu la ora la care l-am reperat. Varianta noastră care se bazează pe ce date și probe avem este că el a fost acolo la ora 16 (n.r. ora decesului) nu la ora 12 așa cum susține. Asta este apărarea lui că a fost să facă un tratament, dar nu la ora la care noi l-am depistat acolo", a precizat Ionel Gâlca, prim procuror Parchetul de pe Lângă Tribunalul Brăila. Bărbatul este acum în fața instanței, procurorii cerând arestarea lui preventivă.
Reamintim că principalul suspect în cazul crimei de la Brăila a fost reținut 24 de ore.

UPDATE: Bărbatul a primit mandat de arestare 30 de zile.

  • Galerie Foto:

Articole înrudite