Doi tineri au fost depistaţi de un echipaj de jandarmerie, luni, 17 octombrie 2022, pe Calea Galaţi din municipiul Brăila, având asupra lor substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive.
Cei doi brăileni, el în vârstă de 29 de ani, ea având 20 de ani, au atras atenţia echipajului în momentul în care au încercat să evite întâlnirea cu autospeciala de jandarmerie. Jandarmii i-au interceptat pe tineri, iar în urma controlului corporal au găsit asupra lui o substanţă vegetală de culoare verde învelită într-un şerveţel, pe care-l ţinea în buzunarul stâng al pantalonului. „Sunt pentru consum propriu”, le-a spus tânărul jandarmilor, în momentul în care a fost întrebat despre substanţa respectivă.
Justificarea nu l-a ajutat însă prea mult pe brăilean, deoarece jandarmii au întocmit actul de sesizare, iar documentele şi substanţa susceptibilă a avea efecte psihoactive au fost predate poliţiştilor, pentru continuarea verificărilor.