Miercuri, 18 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic şi Biroul Proximitate, au efectuat o percheziţie domiciliară. Astfel, la domiciliul unui bărbat de 37 de ani, din Brăila, au fost găsite şi ridicate 680 de kilograme de materiale pirotehnice din categoriile F1, F2, F3 şi F4, în valoare de aproximativ 78.000 de lei. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.
"Toate activităţile întreprinse de poliţişti au ca principal obiectiv identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care efectuează orice operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept, încălcând, cu bună ştiinţă, prevederile legale, care au ca urmări grave. Reamintim tinerilor faptul că materialele pirotehnice, precum petardele, artificiile sau alte produse similare, pot părea distractive, dar ele sunt extrem de periculoase. Siguranţa ta şi a celor din jur este mai importantă decât orice distracţie de moment!", transmit poliţiştii brăileni.
Galerie de imagini, mai jos! ↓