23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pancreasul artificial, testat cu succes de cercetătorii francezi
Pancreasul artificial, testat cu succes de cercetătorii francezi
Un dispozitiv portabil, care funcţionează ca un pancreas artificial, a fost testat cu succes de cercetătorii de la Centre Hospitalier Universitaire (CHU) din oraşul francez Montpellier, informează lefigaro.fr.
Să petreci o seară plăcută într-un restaurant şi o noapte la hotel, fără să îţi faci griji pentru glicemie, nu reprezintă nimic extraordinar pentru persoanele sănătoase, dar reprezintă o libertate formidabilă pentru un pacient diabetic dependent de dozele lui de insulină. Un bărbat în vârstă de 54 de ani care a trăit această experienţă este primul pacient din cadrul unui studiu care vizează testarea acestui pancreas artificial autonom, realizat de cercetătorii de la Centrul de investigaţii clinice afiliat CHU din Montpellier, în colaborare cu universităţi americane şi italiene. "Pentru prima dată, am putut să-i permitem unui pacient să iasă din spital având instalat un pancreas artificial portabil, fără să fie nevoie să îl conectăm la un computer", a explicat profesorul Eric Renard, directorul departamentului de endocrinologie, diabetologie şi nutriţie de la CHU Montpellier, coordonatorul acestui studiu din Franţa.
Pentru moment, pacienţii care suferă de diabet de tipul 1 - cel puţin 160.000 în Franţa - trebuie să îşi controleze de mai multe ori pe zi concentraţia de zahăr din sânge (glicemie), înţepându-se în vârful degetului şi apoi citind rezultatul pe un mic dispozitiv electronic, cu scopul de a şti când trebuie să îşi injecteze singuri doza de insulină pentru a restabili un nivel normal al glicemiei. Este o procedură supărătoare dar de neevitat, pentru că glicemia este supusă unor variaţii numeroase, în funcţie de alimentaţie, stres şi activitatea fizică depusă. Dificultatea constă în a nu permite creşterea glicemiei dar nici o scădere prea mare a acesteia, din cauza riscului de declanşare a maladiilor hipoglicemice. "Principalul obiectiv este de a valida dispozitivul pe timpul nopţii, deoarece riscul hipoglicemiei nocturne este acela care îi sperie cel mai mult pe pacienţi", a explicat profesorul Renard. Testele efectuate simultan la Monpellier şi în Padova (Italia) i-au determinat pe savanţi să spere că un dispozitiv semiautomatizat ce poate fi utilizat şi pe timpul zilei ar putea fi construit în viitorul foarte apropiat.
În ce constă pancreasul artificial autonom testat la Montpellier? "Am folosit dispozitive care sunt deja comercializate pe piaţă: un senzor care se prezintă sub forma unui mic fir de păr inserat sub piele şi o pompă portabilă cu insulină ce are un mic tub fixat sub piele pentru a permite administrarea de insulină", a explicat Eric Renard. Originalitatea dispozitivului constă în faptul că savanţii francezi au instalat un mini-computer într-un telefon inteligent, capabil să administreze funcţionarea întregului sistem.
Acesta este sistemul care decide, în funcţie de măsurătorile furnizate de senzor, doza de insulină pe care pompa trebuie să o elibereze în organism. Computerul este capabil, de exemplu în cazul în care prevede o scădere a glicemiei, să emită un avertisment sonor în timpul somnului pacientului, pentru a-l trezi pe acesta.


Articole înrudite