22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Misiune de căutare şi salvare în contratimp în Munţii Măcinului
Misiune de căutare şi salvare în contratimp în Munţii Măcinului

De 1 iunie, în jurul orelor 18:30, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, dispeceratul  al judeţului Tulcea era anunţat despre faptul că pe o potecă a Munţilor Măcinului, o persoană a s-a accidentat la picior şi nu mai poate continua deplasarea. 

Către locul indicat cu ajutorul localizării GPS a telefonului persoanei care a apelat sistemul unic de urgenţă a plecat un echipaj format din 5 subofiţeri cu o autospecială de primă intervenţie, iar după aproximativ 2 ore salvatorii au identificat grupul de turişti şi victima ce avea nevoie de îngrijiri medicale.

În urma evaluării victimei a fost constat un traumatism la nivelul membrului inferior stâng, iar acesta a fost imobilizat. 

Victima a fost transportată cu ajutorul unei tărgi speciale ce este folosită pentru transportul victimelor în zone greu accesibile, într-o zonă de unde a putut fi preluată de un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea. 

Misiunea a fost una contratimp deoarece locaţia GPS transmisă de apelant a fost una eronată din cauza lipsei de semnal din zonă, iar salvatorii au făcut eforturi de a localiza grupul de turişti, mai ales că era esenţial de a găsi persoana vătămată înainte de căderea nopţii.

Persoana salvată de pompierii militari ai Secţiei din Măcin este din municipiul Bucureşti şi are 54 de ani.

Având în vedere că sezonul turistic a început, iar vremea frumoasă ne îndeamnă să ieşim în natură, trebuie să fim pregătiţi mai ales dacă alegem să facem drumeţii în zone pe care nu le cunoaştem foarte bine. În Munţii Măcinului, chiar dacă nu au o altitudine foarte mare, traseele sunt alunecoase, pline de pietre şi praf. 

Pompierii tulceni vă recomandă să aveţi încălţări adecvate traseelor turistice pe care urmează să le parcurgeţi, să vă informaţi de starea vremii şi de dificultatea traseului. De asemenea este important să nu părăsiţi potecile şi să ţineţi minte puncte de reper pentru a le oferi autorităţilor în cazul în care aveţi nevoie de ajutor şi să aveţi suficientă apă la dumneavoastră.


Articole înrudite