17 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Conducerea Sanitas Galaţi a atras ieri atenţia, într-o conferinţă de presă, asupra situaţiilor paradoxale în care ajunge sistemul sanitar pus să facă în nici două săptămâni atât descentralizarea cât şi reducerea numărului de paturi. Cel puţin aici Sanitas a adus în atenţie unele cazuri care arată că reducerea numărului de paturi s-a făcut fără o reală evaluare a fiecărei unităţi sanitare în parte, ”din creion”, de la nivelul ministerului, stric funcţionăreşte.
”Cel mai clar exemplu la noi este cel al Spitalului de Boli Infecţioase care, deşi este spital de interes interjudeţean, de monospecialitate, a rămas fără 75 de paturi. S-au tăiat până şi din paturile destinate îngrijirii bolnavilor HIV -SIDA. Aşa ceva nu se poate. La nivelul altor spitale s-a luat din numărul paturile de la specilităţi de urgenţă, de traumatologie, şi s-au dat în plus la cele medicale. Pănă şi la Oncologie s-a redus numărul paturilor. Noi am susţinut atât ideea descentralizării cât şi cea a reorganizării, dar să se taie din paturi acolo de unde se putea tâia, nu de la specialităţi unde numărul îmbolnăvirilor nu justifică această măsură. Liderii Sanitas din fiecare unitate se vor întâlni cu managerii spitalelor pentru a le atrage atenţia că această reducere de paturi o fac pe propria răspundere, înainte de a preda spitalele autorităţilor locale. Nu trebuie să dea acum atenţie acestui ordin de a reduce a numărului de paturi, ci trebuie să îl conteste la Ministerul Sănătăţii. Deocamdată doar Spitalul de Boli Infecţioase a făcut acest demers”, a precizat preşedintele Sanitas Galaţi, Paraschiv Sălăvăstru.
Sanitas avertizează şi asupra faptului că ordinul privind descentralizarea are şi un paragraf prin care se dă undă verde privatizării secţiilor în interiorul spitalelor de stat, iar asta nu potae decât să complice şi să facă şi mai grele lucrurile pentru bolnavi, constituindu-se hibrizi ce nu pot fi funcţionali şi nici în interesul populaţiei.


Articole înrudite