16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Marş motorizat şi miting de protest faţă de lipsa finanţării autostrăzilor din Moldova
Marş motorizat şi miting de protest faţă de lipsa finanţării autostrăzilor din Moldova

Asociaţiile „Împreună pentru A8“ şi „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei“ anunţă că, sâmbătă, 10 aprilie 2021, va avea loc un marş motorizat şi un miting de protest faţă de lipsa finanţării autostrăzilor din Moldova, organizate de asociaţiile. Marşul motorizat va porni din mai multe oraşe ale Moldovei: Iaşi - Rondul Păcurari, ora 10.00; Suceava - Hotel Mandachi, ora 10.30; Piatra Neamţ - Hotel Ceahlăul, ora 10.30; Târgu Neamţ - Piaţa Adormirea Maicii Domnului, ora 11.30; Botoşani - Parcarea Piaţa Centrală, ora 10.00; Roman - Casa de Cultură, ora 11.00; Bacău - parcarea de la Catedrală, ora 10.00; Vaslui - Peco OMV, ora 08.30; Focşani - Petrom, Bariera Mărăşeşti, ora 08.00. Mitingul va avea loc la Cristeşti, la intersecţia DN2A cu DJ 15B ce duce spre Târgu Neamţ. La miting vor participa protestatari din judeţele Iaşi, Vrancea, Neamţ, Suceava, Botoşani, Bacău şi Vaslui, sosiţi la faţa locului cu autoturisme, camioane şi motociclete.

„De ce facem acest miting? Când vine vorba de Moldova, toate guvernele postdecembriste au găsit întotdeauna numai scuze pentru nefinanţarea infrastructurii mari, esenţială pentru dezvoltarea acestei regiuni. Există în acest moment numeroase pericole care ar putea bloca construirea autostrăzilor A7 (Ploieşti-Paşcani) şi A8 (Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş), piedici care au ca bază atât nefinanţarea acestor obiective de infrastructură rutieră de mare importanţă, cât şi proasta gestionare a contractelor de realizare a studiilor de fezabilitate aflate acum în derulare. Totodată, pentru nordul regiunii este esenţial ca autostrada A7 să includă şi tronsonul Paşcani-Suceava-Siret. Lipsa unei finanţări predictibile, clare şi cu sursă precisă a acestor autostrăzi vitale poate fi văzută ca o nouă amăgire pe care acest Guvern o livrează moldovenilor. Modul defectuos, sincopat în care se desfăşoară acum lucrările de foraj pe autostrada A8, în vederea completării studiului de fezabilitate, ne determină să fim neîncrezători în capacitatea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a Ministerului Transporturilor şi a Guvernului de a gestiona situaţia. Presiunea publică trebuie să continue până la finalizarea acestor lucrări, ce vor deveni noile magistrale ale dezvoltării zonei. Invităm pe toţi cei care îşi doresc o Moldovă prosperă să ni se alăture în acest protest sâmbătă, la ora 12.00, la Cristeşti. Fără acţiuni publice şi presiuni continue nu vom avea autostrăzi în Moldova!“, se arată în comunicatul celor două asociaţii.


Articole înrudite