13 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sindicaliştii de la Sindicatul Solidaritatea al Metalurgiştilor (SSM) au decis în cadrul şedinţei consiliului de coordonare şi control care a avut loc joi să suspende acţiunea strângerii de semnături pentru declanşarea grevei generale, a declarat liderul Sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber, în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri.
„Având în vedere numărul redus de semnături, consiliul de coordonare şi control al Sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor a hotărât să suspende acţiunea strângerii de semnături pentru declanşarea grevei generale, în situaţia în care conducerea Combinatului va anunţa acordarea bonusului de 3%, fără nicio condiţie. În mod excepţional, la cererea salariaţilor, sindicatul Solidaritatea va relua acţiunea de strângere de semnături pentru declanşarea grevei. În cursul zilei de vineri, când are loc şedinţa de dialog social la Combinat, vom solicita directorului general al Combinatului să ne informeze dacă bonusul va fi sau nu acordat”, a declarat liderul SSM, Gheorghe Tiber. Acesta susţine că până la ora actuală au fost strânse în jur de 1.300 de semnături din partea siderurgiştilor care sunt de acord cu declanşarea grevei generale, din care 70% sunt membri ai sindicatului Solidaritatea.
„Unul dintre motivele pentru care oamenii nu au semnat pentru declanşarea grevei este acela că se tem de pierderea locului de muncă. Unii lideri de la alte sindicate, precum şi unii dintre liderii care au fost excluşi din sindicatul Solidaritatea, le-au spus oamenilor să nu semneze pentru grevă deoarece îşi vor pierde locurile de muncă”, a mai declarat liderul SSM. Acesta a mai prezentat în cadrul conferinţei de presă şi stadiul luptei în instanţă pe care o duce cu adversarii şi care are ca miză conducerea Federaţiei Solidaritatea Virgil Săhleanu, o nouă etapă fiind parcursă ieri la Tribunalul Galaţi. „Ioan Ion, care este liderul sindicatului de la Alro Slatina şi care a fost ales preşedintele federaţiei în cadrul adunării generale organizate de el şi de adversarii noştri excluşi din sindicat, a transmis instanţei un fax prin care anunţă că renunţă la cererea de intervenţie depusă în dosarul pe care noi l-am depus în instanţă şi prin care solicitam recunoaşterea legalităţii adunării generale pe care am organizat-o şi în cadrul căreia s-a ales conducerea federaţiei. Practic, Ioan Ion renunţă la solicitarea ca instanţa să se pronunţe dacă este sau nu preşedinte al federaţiei, dar judecătorul care are dosarul nu a ţinut cont de faxul primit şi semnat de Ioan Ion şi a solicitat ca la dosar să fie depus originalul cererii transmise de Ioan Ion, ceea ce mă face să cred că se doreşte ca grupării adverse să i se dea cu orice preţ câştig de cauză”, mai susţine liderul SSM, Gheorghe Tiber.


Articole înrudite