23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tulcea: Elemente ale unei posibile drone, identificate în zona Nufărul şi Victoria (UPDATE)
Tulcea: Elemente ale unei posibile drone, identificate în zona Nufărul şi Victoria (UPDATE)

UPDATE: Date actualizate despre fragmentele de dronă descoperite la Nufăru, județul Tulcea

"Echipa mixtă de cercetare și verificare deplasată astăzi, 13 septembrie, în raionul aflat la aproximativ 1.5 km Est de localitatea Nufăru, județul Tulcea, a ridicat probe de la fața locului, în vederea analizării și expertizării tehnice.

Din primele date transmise, a rezultat că fragmentele în cauză sunt dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Procesul de expertizare continuă pentru stabilirea circumstanțelor producerii acestui incident.

Ministerul Apărării Naționale reiterează faptul că atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii portuare a Ucrainei de la Dunăre, executate în proximitatea graniței cu România, sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional", transmite MApN.

***

Echipajul unui elicopter IAR 330 Puma al Forţelor Aeriene Române, din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a identificat miercuri, 13 septembrie, în jurul orei 11.30, în zona localităţilor Nufărul şi Victoria, din judeţul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafaţă de câteva zeci de metri. "Conform procedurilor, un alt elicopter al  Forţelor Aeriene Române, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, a fost trimis în zonă cu o echipă specializată la bord,  pentru a efectua cercetări preliminare în teren şi ridicarea de probe pentru efectuarea expertizărilor. Vom reveni cu detalii, în funcţie de datele primite din teren", transmite MApN.

Articole similare:

- Gălăţenii, treziţi în toiul nopţii de Ro-Alert: «Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri!»

- VIDEO | Marcel Ciolacu, reacţie nervoasă: «Nu ne atacă nimeni, oameni buni! O luăm razna cu toţii!»


Articole înrudite