Donarea de organe este o problemă în toată lumea, reflectată în listele lungi de aşteptare, care la nivelul Europei cuprind aproximativ 67.064 de persoane cu vârste între 25 şi 60 de ani, 52.000 fiind în aşteptare pentru un transplant de rinichi, 7.000 pentru transplant hepatic şi 3.600 pentru inimă, a subliniat prof. dr. Guildo Persijn din Olanda în cadrul Simpozionului Danubian de Transplant care s-a desfăşurat zilele trecute la Viena. Simpozionul de la Viena este singura manifestare ştiinţifică medicală românească de această anvergură organizată în străinătate, ajunsă deja la ediţia a VII-a. La eveniment au participat şi directorul Institutului Cultural Român din Austria, Carmen Bendovski, precum şi ambasadorul României în Austria, Silvia Davidoiu.
Cel puţin 12 pacienţi pe zi din cei aflaţi pe listele de aşteptare mor pentru că nu au donator, a subliniat Guildo Persijn, el făcând referire şi la programul "Old to old" dezvoltat în Europa care are în vedere şi transplantul pentru persoanele cu vârstă de peste 65 de ani de la donatori de organe vârstnici. În condiţiile în care speranţa de viaţă a crescut, dezvoltarea unui astfel de program este necesară, a accentuat Guildo Persijn. Cei mai mulţi donatori sunt din Spania şi Portugalia, ţări cu o medie de 35 de donatori la un milion de locuitori, comparativ cu ţările din vestul Europei care au 14-15 donatori la un milion de locuitori. Astfel, prof.dr Guildo Persijn a subliniat necesitatea existenţei unei culturi în domeniul transplantului.
Una dintre principalele concluzii ale simpozionului este şi nevoia unei strategii comune pentru activitatea donării de organe în vederea transplantului şi de perfecţionarea metodelor de tratament pentru reducerea riscului respingerii grefelor, precum şi de organizare a unor cursuri regionale europene pentru tinerii medici şi formatorii de opinie, pentru a avea echipe cât mai eficiente în ceea ce priveşte transplantul de organe.
Liste de aşteptare şi în România
În România, pe listele de aşteptare se află peste 2.000 de pacienţi pentru rinichi, peste 300 pentru ficat, 60-70 pentru inimă şi aproximativ 20-30 pentru plămâni şi inimă, transplant care nu se face însă în România, a subliniat dr. Victor Zota, coordonatorul de transplant. Acesta a explicat că transplantul cord-pulmon este unul complicat şi presupune nu numai compatibilitate imunologică, ci şi fizică. Însă în ultimii ani şi în Europa s-a constatat o stagnare a activităţii de transplant, a reliefat dr. Zota.
Pe de altă parte, în România în 2010 s-au înregistrat un număr mare de transplanturi, existând un număr de 50 de spitale în ţară, municipale şi judeţene care s-ar putea implica în activitatea de transplant dar, efectiv, lucrează numai 4-5 secţii de anestezie terapie intensivă din cele 11 spitale implicate.
Prof. dr. Mihai Lucan de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj Napoca, unul dintre organizatorii simpozionului, a reliefat importanţa acestei întâlniri având ca obiectiv diseminarea ideii de transplant şi necesitatea colaborării în acest domeniu. Efortul de a creşte rata de donare de la donator aflat în moarte cerebrală nu a fost eficient, rata acestui tip de donare crescând de la 3,5% la doar 4%, a opinat prof. dr. Lucan, pledând pentru dezvoltarea culturii donării de organe. El consideră că nu toate spitalele regionale trebuie să devină centre de transplant, ci numai spitalele cu peste 150 de paturi, care dispun de toate sistemele integrate.
Prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele Romtransplant, a accentuat că este dovedit că transplantul ca metodă terapeutică salvează vieţi. "Autosuficienţa - asigurarea necesităţilor de organe este foarte importantă, asta înseamnă să rezolvi pe plan naţional problemele", a arătat prof. Irinel Popescu. Acesta a făcut referire şi la interesul industriei în domeniu, în asigurarea tratamentului imunosupresiv. "Tratamentul imunosupresor nu mai seamănă cu cel de acum câţiva ani, se ia o dată pe zi, ceea ce asigură complianţă la tratament, cu efecte toxice mult mai mici. De imunosupresie depinde succesul metodei", a spus prof. Irinel Popescu. El s-a referit şi la colaborarea dintre specialiştii români şi cei austrieci, aceştia din urmă venind să opereze în România.
De asemenea, prof. dr. Walter Klepetko, de la Clinica Universitară din Viena, a evidenţiat că transplantul este o tehnică dificilă care nu se poate face oriunde şi în orice condiţii. În opinia sa nu trebuie să existe prea multe centre de transplant, ci doar câteva, de excelenţă, care să coordoneze activitatea de transplant.
Cel puţin 12 pacienţi pe zi din cei aflaţi pe listele de aşteptare mor pentru că nu au donator, a subliniat Guildo Persijn, el făcând referire şi la programul "Old to old" dezvoltat în Europa care are în vedere şi transplantul pentru persoanele cu vârstă de peste 65 de ani de la donatori de organe vârstnici. În condiţiile în care speranţa de viaţă a crescut, dezvoltarea unui astfel de program este necesară, a accentuat Guildo Persijn. Cei mai mulţi donatori sunt din Spania şi Portugalia, ţări cu o medie de 35 de donatori la un milion de locuitori, comparativ cu ţările din vestul Europei care au 14-15 donatori la un milion de locuitori. Astfel, prof.dr Guildo Persijn a subliniat necesitatea existenţei unei culturi în domeniul transplantului.
Una dintre principalele concluzii ale simpozionului este şi nevoia unei strategii comune pentru activitatea donării de organe în vederea transplantului şi de perfecţionarea metodelor de tratament pentru reducerea riscului respingerii grefelor, precum şi de organizare a unor cursuri regionale europene pentru tinerii medici şi formatorii de opinie, pentru a avea echipe cât mai eficiente în ceea ce priveşte transplantul de organe.
Liste de aşteptare şi în România
În România, pe listele de aşteptare se află peste 2.000 de pacienţi pentru rinichi, peste 300 pentru ficat, 60-70 pentru inimă şi aproximativ 20-30 pentru plămâni şi inimă, transplant care nu se face însă în România, a subliniat dr. Victor Zota, coordonatorul de transplant. Acesta a explicat că transplantul cord-pulmon este unul complicat şi presupune nu numai compatibilitate imunologică, ci şi fizică. Însă în ultimii ani şi în Europa s-a constatat o stagnare a activităţii de transplant, a reliefat dr. Zota.
Pe de altă parte, în România în 2010 s-au înregistrat un număr mare de transplanturi, existând un număr de 50 de spitale în ţară, municipale şi judeţene care s-ar putea implica în activitatea de transplant dar, efectiv, lucrează numai 4-5 secţii de anestezie terapie intensivă din cele 11 spitale implicate.
Prof. dr. Mihai Lucan de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj Napoca, unul dintre organizatorii simpozionului, a reliefat importanţa acestei întâlniri având ca obiectiv diseminarea ideii de transplant şi necesitatea colaborării în acest domeniu. Efortul de a creşte rata de donare de la donator aflat în moarte cerebrală nu a fost eficient, rata acestui tip de donare crescând de la 3,5% la doar 4%, a opinat prof. dr. Lucan, pledând pentru dezvoltarea culturii donării de organe. El consideră că nu toate spitalele regionale trebuie să devină centre de transplant, ci numai spitalele cu peste 150 de paturi, care dispun de toate sistemele integrate.
Prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele Romtransplant, a accentuat că este dovedit că transplantul ca metodă terapeutică salvează vieţi. "Autosuficienţa - asigurarea necesităţilor de organe este foarte importantă, asta înseamnă să rezolvi pe plan naţional problemele", a arătat prof. Irinel Popescu. Acesta a făcut referire şi la interesul industriei în domeniu, în asigurarea tratamentului imunosupresiv. "Tratamentul imunosupresor nu mai seamănă cu cel de acum câţiva ani, se ia o dată pe zi, ceea ce asigură complianţă la tratament, cu efecte toxice mult mai mici. De imunosupresie depinde succesul metodei", a spus prof. Irinel Popescu. El s-a referit şi la colaborarea dintre specialiştii români şi cei austrieci, aceştia din urmă venind să opereze în România.
De asemenea, prof. dr. Walter Klepetko, de la Clinica Universitară din Viena, a evidenţiat că transplantul este o tehnică dificilă care nu se poate face oriunde şi în orice condiţii. În opinia sa nu trebuie să existe prea multe centre de transplant, ci doar câteva, de excelenţă, care să coordoneze activitatea de transplant.
