22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Control la frontieră! Tânăr şofer găsit cu talon de ITP fals la Oancea
Control la frontieră! Tânăr şofer găsit cu talon de ITP fals la Oancea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a prezentat la controlul de frontieră, pentru autovehiculul condus, un talon de inspecţie tehnică periodică, eliberat de autorităţile din Regatul Unit, ce s-a dovedit a fi fals. "În data de 02 noiembrie a.c., în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un tânăr cu dublă cetăţenie româno-moldovenească, în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Marea Britanie. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, şi inspecţia tehnică periodică pentru autoturismul condus, talon asupra căruia colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, constatând că acesta este fals", potrivit I.T.P.F. Iaşi. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Articole înrudite