Casa de Cultură Tecuci, în colaborare cu Protoeria Tecuci, organizează, în perioada 25-26 noiembrie,
Colocviul anual de filosofie „Ion Petrovici”, ediţia a-VI-a. Evenimentul va fi deschis vineri, 25 noiembrie, începând cu orele 17.00, cu conferinţa „Specificul neamului românesc de la Emil Cioran la Mircea Vulcănescu”, susţinută de către prof. Ionel Necula, iar gazda evenimentului va fi sala de conferinţe a Protoeriei Tecuci. Va urma dezbaterea susţinută de prof.univ.dr. Ştefan Munteanu - „Nae Ionescu în memoria lui Mircea Vulcănescu”, urmată de dezbaterea susţinută de prof. dr. Isabela Vasiliu Scraba - „M. Vulcănescu în căutarea lui «hieros topos», a locului fără loc” şi prof.dr. Adrian Michiduţă cu „Mircea Vulcănescu - metafizician şi istoric al filosofiei”, iar la finalul primei zile va avea loc lansarea de carte a scriitorului Mihai Uţă, „Mose Maimonide”, coordonator Adrian Michiduţă.
Cea de-a doua zi a Colocviului anual de filosofie „Ion Petrovici”, ce va avea loc pe data de 26 noiembrie în sala de conferinţe a Protoeriei Tecuci, va fi deshisă de masa rotundă desfăşurată sub genericul „Mircea Vulcănescu despre literatura unei generaţii. Aprecieri, opinii, controverse” - prof. Radu Vladimir, urmată de dezbaterea susţinută de istoricul dr. Marius Oprea - „O paradigmă a securităţii: Nu ne răzbunaţi!”.
În cadrul aceloraşi manifestări va avea loc şi lansarea de carte „Ion Petrovici. Recurenţe” semnată Ionel Necula, urmată de prezentarea „Filosofia creştină la Mircea Vulcănescu” - lector univ.dr.Ion Cordoneanu, decernarea premiilor „Ion Petrovici” iar la final seria evenimentelor va fi încheiată cu lansare de carte „Alexandru Mironesc, un mărturisitor al ortodoxiei”, coordonatori Adrian Michiduţă şi Viorel Burlacu, directorul Casei de Cultură Tecuci, care va fi şi moderatorul întregii manifestări.