23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Buletin românesc fals cumpărat cu doar 100 de euro
Buletin românesc fals cumpărat cu doar 100 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean care deţinea o carte de identitate românească falsă. "În data de 10 mai a.c., în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară, pasager într-un autocar, un cetăţean moldovean, în vârstă de 40 de ani. Bărbatul s-a legitimat în vederea trecerii frontierei cu un paşaport moldovenesc electronic, valabil, dar din discuţia cu acesta şi din analiza de risc tactică, colegii noştri au avut suspiciunea că ar putea deţine şi alte documente asupra sa. În urma controlului amănunţit efectuat în prezenţa lucrătorului vamal a fost descoperită asupra bărbatului, o carte de identitate românească, având aplicată fotografia şi înscrise datele de identificare ale acestuia. Documentul găsit, a fost verificat suplimentar în linia a II-a de control, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unei cărţi de identitate româneşti, fiind fals total. Referitor la documentul românesc indisponibilizat, cetăţeanul moldovean a declarat că l-a procurat pe perioada şederii sale anterioare în Franţa, în scop de muncă, contra sumei de 100 de euro. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun", potrivit I.T.P.F. Iaşi.


Articole înrudite